Măgărușul zburător

0
599

Măgărușul zburător

 

Într-o minunată dimineață de vară un măgăruș s-a trezit în pădurea din deal. S-a uitat el încolo și încoace, dar părinții lui nu era nicăieri. Cei trei frați iubiți ai săi plecaseră și ei și nu îi spuseseră unde merg. Probabil că nu au vrut să îl trezească. S-a uitat în stânga și în dreapta, și peste tot și a exclamat: „Oau! Ce câmp verde îmbietor! Ce cer albastru minunat! Ce copaci înalți și frumoși!”. Mă întreb cum se vede dacă stai acolo sus în acel copac înalt!, se gândea el. „Oau! Măcar dacă aș putea sări! Hmmm, nu! Dacă stau să mă gândesc mai bine, poate că ar fi mai bine dacă aș putea să zbor până acolo! Da! Vreau să zbor!”.

Era așa de entuziasmat de idee, încât a început să alerge și să sară și încă o dată a început să alerge la deal și să-și imagineze că zboară pe cer în loc să alerge pe pământ. Apoi, deodată, a simțit că picioarele lui nu atingeau pământul deloc! Era de fapt în aer!

Măgărușul împinse puternic cu picioarele din spate și chiar a reușit să zboare sus, până la cer! „Ahhh….Zbor! E așa amuzant! Priviți-mă! Uuu-huuu!!!”

Măgărușul își petrecu întreaga zi zburând astfel, făcând exerciții pe cer, și făcând niște tumbe spectaculoase, fără nici un fel de griji.

Dar către seară, a început să se plictisească și a devenit foarte obosit, așa că a coborât pe un copac și a aterizat pe creanga lui.

„Este foarte plictisitor să zbori singur așa de unul singur” spuse măgărușul. „Macar de aș avea niste prieteni care au învățat și ei să zboare, am putea să ne distrăm așa de bine împreună!”. Așa că, de plictiseală, măgărușul începu să mestece frunzele verzi ale copacului.

„Mmmm…,” murmură măgărușul de plăcere. „N-am mâncat niciodată frunze așa de gustoase ca cele din acest copac”.

În vremea aceea zvonuri despre comportamentul necuviincios al măgărușului se răspândeau în toata pădurea. Înțeleapta bufniță a convocat de urgență consiliul animalelor și au decis să îi ceară măgărușului să li se înfățișeze. În acest timp măgărușului nici prin cap nu îi trecea ce i se pregătește, continua doar să mestece frunze și să viseze la noi prieteni. Deodată, o cioară ateriză lângă el și începu să îi vorbească cu asprime:

„Stai acolo și mesteci frunze?! Consiliul s-a adunat și toata lumea te așteaptă. Așa că vino, ridică-te repede! Pregătește-te de plecare!”

„Sunt pregătit”, spuse măgărușul. „Spune-mi doar ce anume am făcut, de este așa greșit!”. Cioara se înfurie așa de rău la auzul întrebării, încât măgarul dădu din copite tăcut ca și cum nu aștepta un răspuns și împreună, zburară către locul întâlnirii.

Cioara zbură înainte, aratându-i calea, și măgărușul o urmă, dând din copite, uitându-se într-o parte și în alta, îngrijorat. La scurt timp ajunseră la câmpul unde multe animale se adunasera deja. Cu toții stăteau și se holbau la măgăruș, cu priviri acuzatoare.

„Vai, vai, vai, vai, vai”. Cam asta e tot ceea ce măgarul putea gândi în acel moment.

Apoi înțeleapta bufniță vorbi:

„Toata lumea s-a adunat aici din cauza ta. Vino și te așează lângă mine”.

„Dar nu am făcut nimic rău!”

„N-ai făcut nimic rău” spui? Cine zboară pe cer, încălcând toate regulile străvechi? Măgarii ar trebui să meargă pe pământ și deodată, așa, ca din senin, tu ai început să zbori pe cer! Aceasta nu s-a mai întâmplat până acuma.

„Și ce dacă?” răspunse măgărușul. „M-ai văzut zburând. Toata lumea m-a văzut, așa că știți că nu inventez!”

„Te-am văzut și nu mai vrem să vedem aceasta niciodată! Crezi că e bine să încalci legea? Dacă toți ar face ceea ce și-ar dori, atunci ce s-ar întâmpla cu noi!!! N-ar mai fi decât haos!” încheie înțeleapta bufnița, în timp ce se uita la celelate animale cu asprime.

“Haos… haos…haos…” trecea un murmur peste câmp. Cu toții erau de partea bufniței înțelepte și îl învinovățeau pe măgăruș, deoarece potrivit gândirii lor, întrecuse limitele bunului simț.

„Și atunci ce ar trebui să fac eu?” întrebă măgărușul, izbucnind în lacrimi.

„Același lucru pe care îl fac și ceilalți măgăruși: să stai împreună cu părinții tăi pe acest câmp” răspunse bufnița înțeleaptă. „Ordon întoarcerea acestui măgăruș la părinții lui, imediat, cu interzicerea absolută de a mai zbura, în mod ilegal, pe cerul pădurii!”

Marele urs îl însoți pe măgăruș până la pajiste. El alergă la părinții și cei trei frați ai săi, care erau îngrijorati pentru el. I-a îmbrățișat și le-a povestit toate lucrurile care i se întâmplaseră. El îi întrebă:

„Dragi frați și iubiți părinți, de ce trebuie să stăm în cireadă aici pe iarbă și să ne aplecăm capetele spre pământ, când frunzele din copaci sunt mai gustoase și mai dulci și e posibil ca noi toți să zburăm?!”

Părinții au fost foarte surprinși și au răspuns:

„Deoarece copacii sunt foarte sus.. și apoi, este imposibil să zburăm!”

„Dar putem să zburăm!” spuse măgărușul.

„Ce-i cu tine, prostuțule?” Măgarii nu pot zbura.

„Încercati!,” spuse măgărușul cu speranță.

„Păi de ce să încercăm? Părinții noștri nu au zburat, nici bunii noștri. Nici unul dintre noi nu a zburat”.

Deodată, unul din frațiorii măgărușului spuse: „Mie mi-ar plăcea să încerc!” „Dar am nevoie de puțin ajutor, așa că mă poți învăța tu cum să fac?”

Măgărușul se entuziasmă și spuse: „E foarte simplu!”

„Ridică-ți capul sus cât poți de tare… da, aaa! Acum, ce vezi?”

„U-huu!,” strigă fratele, „Ce cer minunat albastru! Nici nu știam că arată așa!”

„Și acum gândește-te că îți dorești, foarte, foarte tare, să fii acolo, sus în cer! Te gândești?”

„Da!” spuse fratele.

„Mai tare. Gândește-te mai tare!”, spuse măgărușul.

„Oau! Simt că mă ridic în aer!”

„Minunat! și acum împinge tare cu picioarele și vei zbura!,” spuse măgărușul.

Măgărușul nostru îl împinse puțin din spate pe fratele său și deodată fratele său începu să se ridice ca o pasăre.

„Zboooor! Ce amuzant e! Zbor!” strigă măgărușul de la înalțime.

„Vrem și noi să încercăm!”, spuseră ceilalți frați.

„Păi, veniți și încercați!”

În câteva momente toți cei trei frați erau sus pe cer.

„Acum ce spuneți?”, și-a întrebat măgărușul părinții.

„Nu e un pic cam periculos?,” întrebă mama-măgar.

„Nu te îngrijora” răspunse tata-măgar. „Voi avea grijă de tine”.

„Trebuie doar să ai dorința de a zbura!!”, adaugă măgărușul cu entuziasm. Așa că, ei deciseră să se alăture copiilor și imediat, cu toții zburau împreună.

Când bufnița văzu un grup de măgari zburând pe cer, s-a scărpinat pe scăfârlia înțeleaptă și la scurt timp chemă la ea cioara.

„Cioarrră!”

„Da, buuuufniță!” răspunse cioara.

„Te rog adaugă o nouă lege la lista de legi ale pădurii, imediat: Dacă sunt animale care doresc să zboare… dar, trebuie să își dorească asta foarte, foarte tare… atunci pot să facă asta… dar în mod organizat! Ele pot zbura doar Împreună!”

***

Traducere – Simona Riven