Pericopa Ki Tisa (Când iei)

0
301

Ki Tisa (Când iei)

Exodul 30:11 – 34:35

Rezumat

Porțiunea Ki Tisa (Când iei) începe cu cererea ca fiecare din copiii lui Israel să dea câte o jumătate de șekel pentru construirea tabernacolului. Porțiunea menționează alte câteva detalii despre tabernacol, ungerea cu ulei, masa, Menora și vasele ei, desemnarea lui Bețalel, fiul lui Uri Ben Hur, ca meșteșugar, a lui Ahaliav Ben Ahisemeh ca asistent și porunca pentru fiii lui Israel de a păzi Șabatul.

Mai târziu, Moise urcă pe Muntele Sinai ca să primească tablele legii, dar întârzie să se întoarcă astfel că, fiii lui Israel caută dovezi de existență a Creatorului și cer lui Aaron să construiască un vițel de aur. Aaron e de acord, le ia vasele de aur și le topește și construiește vițelul de aur.

Când Moise se întoarce de pe munte și vede asta, sparge tablele legii. Creatorul vrea să distrugă și să ruineze tot poporul Israel, dar Moise pledează pentru sufletele lor.

Moise vorbește „față în față” cu Creatorul și vrea să se ascundă.

La finalul procesului, Creatorul este de acord și face legământ cu poporul lui Israel. Le promite de asemenea că vor intra în țara Israel, și repetă porunca celor trei pelerinaje (Șaloș Regalim) și interzicerea idolatriei.

Moise stă cu Creatorul pe Muntele Sinai 40 de zile și 40 de nopți, scrie tablele și coboară de pe munte. Este scris „Și s-a făcut timpul când Moise a coborât de pe Muntele Sinai cu cele două table ale legământului în mâinile lui Moise…și Moise nu a știut că fața lui strălucea fiindcă Dumnezeu vorbise cu el. (Exodul 34:29)”. Strălucea atât de mult că el a trebuit să-și ascundă de popor încă o dată fața, fiindcă ei se temeau să vorbească cu el.

Comentariu făcut de Dr. Michael Laitman

Aceia care nu știu limbajul Cabalei vor găsi greu de înțeles faptul că textul vorbește de fapt despre dezvoltarea interioară a omului. El se referă la natura noastră care este dorință de primire, dorință egoistă care cere corectare. Tora vorbește numai despre corectarea dorinței, după cum e scris „Am creat înclinația rea; Am creat Tora drept condiment pentru ea” (Talmudul babilonian) fiindcă „Lumina din ea îi va întoarce la Bine” (Midraș Raba).

Scopul corectării este de a transforma înclinația noastră rea (egoistă) care are ca scop numai mulțumirea de sine și exploatarea întregii lumi pentru sine, în iubire pentru cei din jur ca în „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” (Talmudul ierusalmitean).

Tora vorbește despre un proces care nu este simplu, dar pe care îl trăim toți. Criza generală în care suntem, ne va obliga să ieșim la lumină, să ne corectăm, asemenea ieșirii din Egipt. Azi stăm cu toții în fața Muntelui Sinai, cu egoul nostru uriaș, cu toate Kelim-urile pe care le-am luat din Egipt. De-a lungul a milenii de dezvoltare, omenirea a strâns un ego uriaș, iar acum nu avem idee ce să facem cu el, decât să scăpăm de el.

Când am fost atrași spre Muntele Sinai, am descoperit un munte de ură între noi. Numai un punct din interiorul nostru, numit Moise ne trage mai departe spre conexiunea cu ceva mai înalt, un grad mai înalt – gradul uman de asemănare cu Creatorul.

Noi suntem încă precum animalele (Psalmi 49:12), acționăm numai prin ego, natura noastră. În loc de asta, va trebui să fim o nație liberă în țara noastră, liberă în alegerea ei. „Aceasta este calea Torei” (Zohar pentru popor -Pinhas 427)

Pentru a face asta, cineva care dorește să urce la gradul de om și să-L descopere pe Creator și lumile ce ne înconjoară, trebuie să urmeze unica linie cunoscută ca „jumătate de șekel”, adică, nici la dreapta, nici la stânga, ci folosindu-le pe amândouă. Dorința de primire ia de asemenea parte, fiindcă este „ajutor prin împotrivire” (Geneza 2:18), și împotriva ei ai nevoie de Lumina Reformatoare.

Avem două linii: pe stânga este dorința de primire, pe dreapta este Lumina. Cu cât le combinăm mai mult, cu atât corectăm mai mult dorința de primire și o facem să se asemene cu Lumina, adică, să lucreze pentru a dărui. Este scris „Și noaptea va străluci ca ziua; întunericul ca lumina” (Psalmi, 139:12). Astfel avansăm. Aceasta este prima corectare – nici mai mult nici mai puțin, ci jumătate. Avansăm când ajungem la această corectare, aceasta este metoda de avansare.

În continuare, trebuiesc pregătite tabernacolul și vasele lui, inclusiv uleiul și tot ce îl însoțește. Acest rol i-a fost dat numai lui Bețalel. Bețalel din noi este acela care este Bețel El adică, „în umbra lui Dumnezeu”. Bețalel reproduce calitățile Creatorului, care i se arată, și de aceea el a fost numit „inimă înțeleaptă”. El știe combinația corectă dintre inimă, dorință, și înțelepciune, adică intelectul. Bețalel combină corespunzător dreapta cu stânga, și are înțelepciunea inimii. De aceea el este cel care poate construi tabernacolul.

Tabernacolul este dispunerea sufletului pe care îl construim în noi din 613 dorințe. Este construit în funcție de calitățile corecte, în care toate părțile sunt conectate în sincronie cu Creatorul. Astfel devenim similari Lui. Înclinația noastră rea are 613 calități pe care trebuie să le orientăm către dăruire, către iubirea pentru ceilalți. Numai aceia care au calitatea lui Bețalel, adică, copiază calitățile Creatorului în el și devine ca o umbră a Lui, numai ei pot să o facă.

Această obținere este făcută prin conectarea la Șhina (Divinitatea), Malhut de Ațilut, care începe să reproducă aceste calități de la Zeir Anpin de Ațilut. Zeir Anpin are șase Sfirot : Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod și Yesod, iar Malhut vine ultima și reproduce. De aceea munca noastră este să reproducem aceste șase calități de la Zeir Anpin, numite HaKadoș Baruh Hu (Cel Sfânt, binecuvântat fie El), sau Zeir Anpin de Ațilut – în aspectul Creatorului, în toate zilele lucrătoare.

Înțelepciunea Cabalei ne prezintă scopul nostru – revelarea Creatorului creaturii în această lume. Prin simțurile noastre, atunci când ni se revelează Creatorul, ne alăturăm și ne atașăm din ce în ce mai mult de El. Când am încheiat reproducerea celor șase calități, vine încheierea celei de a șaptea calități, Șabatul. Șabatul se încheie prin el însuși, de Sus. De aceea este numit „trezirea de Sus”. Vine de Sus Lumina și aranjează cele șase calități în ordinea corectă, și nu mai avem nevoie să facem nimic altceva.

De aceea, interzicerea lucrului în Șabat este echivalent cu intervenția a ceva ce aparține Luminii Superioare. Muncim șase zile aranjând liniile din dreapta și din stânga, direcționând dorința de primire și Lumina, mintea și inima. La final, prezentăm munca noastră, și atunci, „Domnul va sfârşi ce a început pentru mine” (Psalmi 138:8). Asta este atunci când primim finalizarea gradului. Acesta este procesul căruia trebuie să ne supunem prin corectarea întregului suflet, săptămână după săptămână, până încheiem cei 6000 de ani.

Trebuie de asemenea să luăm în considerare că sufletul nostru conține dorințe din înclinația rea, care nu pot fi reparate printr-o analiză obișnuită. Se cere o examinare specială, pe care numai „vițelul de aur” o poate face.

Cu toate că Tora așa prezintă vițelul de aur, el nu reprezintă o cădere, un declin, și nici nu învinuiește pe cineva. Orice om care trăiește acest proces, trebuie să treacă prin toate aceste coborâri și căderi, la fel cum se întâmplă cu Faraonul în Egipt, și cu copiii lui Israel în deșert după întâmplările de pe Muntele Sinai.

Chiar dacă ne mutăm de la Muntele Sinai către cei 40 de ani de deșert, vom continua să trăim stări care par negative. De fiecare dată când dorințe necorectate ies la suprafață, „cădem” în ele, așa că nu avem de ales decât să le descoperim și să le corectăm. Este scris „Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.” (Ecleziastul 7:20), sau, „Un om nu înțelege cuvintele Torei, dacă nu a eșuat în ele” (Talmudul babilonian). Așa că, întâi trebuie să ratăm, să analizăm ratarea și să o corectăm, și atunci, cu siguranță, nu o vom mai repeta. Ni se garantează păstrarea fiindcă acea dorință a fost deja corectată să aibă scopul dăruirii prin care să înaintăm spre iubirea aproapelui.

Când descoperim că în ciuda muncii pe care am făcut-o, nu l-am revelat pe Creator, se consideră că Moise nu s-a întors de pe Muntele Sinai. Adică, suntem trași înapoi în intenția de primire, în dorința egoistă numită „vițelul de aur”.

Dorințele noastre corupte (deteriorate) sunt numite „mulțimea amestecată”. Această mulțime întreabă: „Unde s-a dus Moise?”. Ea susține că noi trebuie să continuăm să mergem așa cum înțelegem noi, în noi, urmând rațiunea și intelectul nostru, în loc să o facem deasupra rațiunii.

Când ne întoarcem să lucrăm în interiorul rațiunii, suntem încântați. Ni se pare că înțelegem și că simțim totul. Nu putem urca la grade înalte, dar măcar suntem într-o lume potrivită egourilor noastre. Este o stare foarte tentantă. Putem vedea noi înșine cât de greu este să explicăm oamenilor ce ne convinge acum Natura să facem, ce înseamnă metoda corectării și cum ne putem înălța la nivelul următor. Creatorul, Natura, Elokim, (în Ghematrie înseamnă Natura), ne presează și vrea să ne înălțăm, iar noi părem să îi rezistăm cu „vițelul nostru de aur”, sărbătorind și bucurându-ne.

Când apare punctul din inimă, el se ciocnește foarte puternic cu dorința egoistă care a mai izbucnit încă o dată. Coliziunea este spargerea tablelor.

Coliziunea este între punctul din inimă – prin care vrem să ne înălțăm și să ne agățăm de gradul superior, mai înalt, să descoperim lumi, infinitul, și să fim pe tărâmul dăruirii – și descoperirea că de fapt, suntem în punctul „vițelului de aur”. Nu putem tolera acest contrast și ca rezultat, toate elementele cu care anterior am fost în Kdușa (Sfințenie), se sparg.

Aceia care au păcătuit cu vițelul, au fost condamnați la moarte. În continuare, Moise i-a chemat: „Cine este pentru Domnul, să vină la mine!” (Exodul 32:26). Aceasta este corectarea dorințelor apărute acum, care sunt conectate la vițelul de aur, și cu care este imposibil să se mai continue.

Ca efect al corectării tuturor celorlalte dorințe – cele 3000 de discernăminte pe care Moise le-a ucis – el urcă iar pe Muntele Sinai. La interior, asta înseamnă că punctul din noi se înalță încă o dată și primește încă o dată tablele legii (legământului). Descoperim Dumnezeirea, Creatorul, și începem să coborâm cu al doilea rând de table. Totuși, este o mare diferență între primul rând de table și cel de al doilea, este Iom Kipur (Ziua ispășirii). Primele table și vițelul de aur au avut loc pe data de 9 din Av (a 11-a lună din calendarul iudaic). Apariția primelor table având loc de Șavuot (a șaptea săptămână de la Pesah) pe 9 din Av. Apariția celui de al doilea rând de table are loc de la 9 din Av până la Iom Kipur. 40 de zile plus 40 de zile este intervalul de timp pentru corectare, de la care este posibil să se continue.

Din Zohar: Jumătate de șekel

Jumătate de șekel, jumătate de hin (unitate de măsură), înseamnă jumătate de măsură. Vav (ו) este mijlocul dintre cei doi Hei (ה) fiindcă Vav este linia de mijloc, numită „scală” care cântărește cele două Lumini, dreapta și stânga, care sunt cei doi Hei, astfel ca stânga nu va fi mai mare ca dreapta. De aceea el (vav) diminuează stânga, astfel că aceasta nu va străluci de sus în jos, ci numai de jos în sus.

Zohar pentru popor – Ki Tisa (Când iei) punctul  4

Marea noastră dorință de primire, egoul, este în partea stângă. Lumina, cea pe care o putem atrage dacă lucrăm corect, după instrucțiunile Cabalei, este în dreapta. Acestea două (dorința și Lumina) sunt cei doi Yod (י), ca în litera Alef (א), cu diagonala din mijloc care este Parsa (întoarcere). Noi trebuie să ne alăturăm Luminii de sus, Yod de sus, cu dorința de primire de jos, numit Yod de jos (uneori scris ca Dalet (ד) care este faza Dalet, Malhut din noi, în loc de Yod). Linia diagonală ține balansul dintre ele, creând astfel linia.

De aceea Alef este prima literă din alfabet. Porțiunea Ki Tisa (Când iei) este începutul efectiv al Torei pentru că se ocupă de construirea tabernacolului și de umplerea lui. De aceea noi trebuie să păstrăm constant acea jumătate, astfel că dreapta nu este mai mult decât stânga, sau invers. Dacă este un surplus de dorință de primire pe care nu am corectat-o în cea mai complet mod posibil, atunci nu suntem în dorință de dăruire. Dacă luăm din dorința de primire mai mult decât putem corecta, suntem în starea de recunoaștere a răului. Trebuie să fie o operație foarte precisă.

Odată ce ne-am restricționat toate dorințele și evităm folosirea dorinței pentru a primi, ci o folosim numai pentru a dărui, putem continua sortarea acelor părți mici din dorința noastră, de la cele ușoare până la cele grele, și să alipim toate aceste corectări Luminii. Aceasta este litera Vav (ו) cu semnele de punctuație, Holam, Șuruk sau Kamaț, care înseamnă Parsa (întoarcere). Lumina trebuie să fie deasupra lui fiindcă toate corectările sunt în urcare. În lumea noastră, adică în cazul nostru, niciodată nu vom obține revelarea Dumnezeirii. Poate că vor fi diverse fenomene psihologice, dar revelarea Dumnezeirii se poate întâmpla numai dacă ne ridicăm peste Parsa.

În urma restricției, odată ce avem linia de mijloc, când ne alăturăm grupului și acționăm în el, așa cum ne spun cabaliștii că trebuie să facem, când încercăm să ieșim din noi înșine, și să fim deasupra rațiunii, peste diagonala Vav, de jos în sus, primim revelarea lumii spirituale.

Întrebări și răspunsuri

Bereșit (Geneza) vorbește desprea crearea lumii. În deșert, lucrurile iau mult timp ca să se desfășoare, cu multe detalii pe drum, așa cum descriu porțiunile. Ce simbolizează aceste detalii?

Tora nu ne poate spune toate prin câte o să trecem. Ea ne explică doar reperele. Este la fel cu șofatul pe stradă, unde fiecare kilometru este semnalizat printr-o bornă.

De ce sunt menționate în deșert tot felul de haine și o descriere a altarului?

Este corectarea sufletului nostru. Am primit un sistem de 613 dorințe, și fiecare din ele le conține pe toate celelalte, și toate sunt conecate. Acel sistem este complet spart. Este ca și cum ne-a fost dat un dispozitiv electronic sau mecanic, care este complet spart și noi n-avem nicio idee cum să-l reparăm. Ne uităm la el prostiți, fără să știm cum să-l abordăm.

Acesta este motivul pentru care suntem învățați cum să o facem: „uită-te la asta, repară asta, fixează cealaltă, dar întâi asta”. Sunt atât de multe detalii în sufletul nostru, și fiecare din ele trebuie să fie asemenea Creatorului în structura lui internă și în felul în care acționează. Și chiar dacă acesta este opus substanței Creatorului, „este din nu este”, el trebuie să fie reasamblat ca „este din este”. Noi nu putem înțelege cât de importantă este lumea noastră, cu toată complexitatea ei și cu miliardele de conexiuni, fiecare atom și fiecare celulă din univers. De aceea sunt atât de multe detalii în corectarea sufletului. Cel care merge pe această cale, ia o parte din ea și o descoperă și se trezește în el un entuziasm imens și un sentiment de armonie și umplere.

Cum explici că totul există și se întâmplă simultan – punctul din inimă este pe Muntele Sinai, cea mai înaltă conexiune, în timp ce celelalte dorințe din mine construiesc vițel de aur?

Acestea constituie un detașament interior, în care Moise din noi dispare. Când Moise dispare, pierdem contactul cu Creatorul, fiindcă el este singurul punct care ne conectează cu El. Imediat ce ne deconectăm, ne găsim scufundați în dorințele noastre, căzuți în ‚ „vițelul de aur”. Acestea sunt Kelim-urile (vasele) pe care le-am scos din Egipt, Kelim care vor Lumina de Hohma (înțelepciune), adică plăcere doar pentru noi.

Cum e posibil ca dorința să obțină contactul cu Forța Superioară și dupa aceea, dintr-o dată să cadă în conexiunea cu vițelul de aur?

Nu există nicio amânare. Este ori Kdușa (sfințenie), ori Klipa (coajă). Nu este nimic între ele. Trebuie să ne obișnuim să fim în una din cele două stări, nu sunt altele pe lume.

Urcările și coborârile lui Moise pe Muntele Sinai sunt urcările și coborârile de care vorbim noi?

Este vorba de alternarea revelărilor și ascunderilor. Este asemănător sărbătorii de Purim și poveștii lui Ester, care este tot revelare în ascundere. Nu poate fi revelare dacă nu este precedată de ascundere. Dacă Moise nu ar fi urcat pe Muntele Sinai, nu ar fi fost niciun vițel de aur. Dar, fără vițelul de aur, noi nu am fi știut ce să corectăm. Așa înaintăm totdeauna, pe două „picioare”.

Glosar

Jumătate de șekel

Jumătatea de șekel este condiția pe care omul și-o setează din interior, prin autoanaliză și corectare, astfel ca niciodată să nu ajungă la starea de a atrage Lumina pentru sine, de sus în jos, ci totdeauna să primească Lumina de jos în sus, în respingere. Așa descoperim Ein Sof (infinitul).

Problema este că atunci când atragem permanent pentru noi înșine, putem vedea doar nivelul cel mai apropiat de noi, cunoscut ca „această lume”. Tot ceea ce stă după acest nivel, sunt lumile, infinitul, eternitatea, plinătatea, care ne sunt ascunse și rupte de noi. Noi percepem realitatea nu prin atragerea pentru noi înșine, ci prin ieșirea din noi, așa vom descoperi deodată Infinitul (Ein Sof).

Noi suntem cei care determinăm jumătatea de șekel.Fără jumătatea de șekel nu putem începe să lucrăm în Tora. Fiecare din noi trebuie să dea jumătatea de șekel. Trebuie să ne axăm din acest moment în așa fel, ca instrumentul nostru de revelare a Dumnezeirii să fie jumătatea de șekel – echilibrul, numai dăruire și cât mai multă echivalare de formă posibil.

Vițelul de aur

Vițelul de aur este tot aurul (Zahav, adică, Ze Hav ceea ce înseamnă „dă asta”). Reprezintă toată imensitatea dorinței de primire care există în noi pentru toate plăcerile. Toate dorințele noastre există simultan.

Oameni încăpățânați

Noi lucrăm cu revelarea dorinței egoiste și, de aceea, revenim constant la ea. Spatele gâtului (ceafa) este ca Faraonul, partea posterioară a Creației. Când apare marea dorință de primire, ea de fapt ne ajută. A fi încăpățânt nu e obligatoriu rău, este de asemenea și un lucru bun. Noi avem Kelim-urile uriașe cu care putem obține Dumnezeirea. Un om cu dorințe mici nu aparține lui Israel; Israel trebuie să fie foarte egoist. Neamurile lumii în general au Kelim (vase) mici și de aceea nu pot obține Dumnezeirea. Poporul lui Israel este numit „popor încăpățânat”, adică avem ceva cu ce să progresăm, ceva ce să corectăm și cu ce să continuăm.

Sumar

Cel mai important lucru pentru noi este să continuăm să avansăm, să ne lipim de scop și să avansăm cu el. Indiferent ce se va întâmpla, chiar și vițelul de aur, sau cei 3000 de morți, sau altceva, totul trece, și în ciuda la tot, noi ne vom atinge scopul.

Din Zohar:

Ritualul soarelui

Când fața estului strălucește, toți fiii de la răsărit, din munții luminii, se apleacă în fața luminii care strălucește în loc de soare, înainte ca ea să iasă peste fața pământului și să se închine. Acest lucru se întâmplă pentru că, cine venerează soarele după ce soarele apune? Ei sunt cei care se închină acestei lumini a iluminării zorilor, care numesc această lumină, “Dumnezeul nestematei iluminante”. Și jură pe Dumnezeul nestematei iluminate.

Și trebuie să spui că această lucrare este zadarnică, că atunci, din cele mai vechi timpuri, ei cunoșteau înțelepciunea când soarele strălucește înainte de a apărea pe fața pământului, atunci când cel numit peste soare iese cu litere sfinte ale Numelui Suprem scrise pe cap. Și prin puterea acestor litere, el deschide toate ferestrele cerului, le atinge și trece. Iar cel ales intră în acea strălucire care strălucește în jurul soarelui înainte de a se ivi și este acolo până când soarele se ivește și se răspândește în lume.

Și alesul este numit peste bijuteriile de aur și nestemate, și se închină acelei forme care este în lumina soarelui, care este numită. Apoi, în punctele și semnele pe care le-au moștenit de la început, din zilele de demult, merge și cunoaște punctele soarelui, pentru a găsi locurile de aur și nestemate. Dar cât de mult va mai fi această multă muncă în lume? La urma urmei, minciuna nu are stâlpi care să o susțină în existența ei.

Zohar pentru toți– Ki Tisa (Când iei) punctele 7-9