Actorul devine regizor

0
831

ACTORUL DEVINE REGIZOR

  • Atunci când o persoană devine actor profesionist și este absorbit într-un nou mod de a trăi, el începe să se teamă de multe lucruri. În subconștientul său se trezește, imediat, imaginea lui Mefistofel (diavolul). De ce apare această frică?
  • Persoana se teme că se va pierde pe sine. Imersându-se într-un anumit rol, el simte, uneori, că, dacă va rămâne în acea stare încă un minut, el nu va mai putea să-și revină niciodată.

Aceste temeri și anxietăți sunt bine-întemeiate. Structura psihologică a unui om nu este echilibrată și este posibil ca programul behavioral, care operează în interiorul ei, să fie complet reformatat, la fel ca la un computer. Dacă se inserează un program diferit în interiorul ei, omul poate uita totul și se poate comporta diferit. Aceste practici și metode sunt aplicate de structurile de putere din diverse țări ale lumii.

Copiii noștri sunt pe deplin conștienți că lucrează în scopul înțelegerii prietenului lor, pentru a înțelege natura lui. De aceea, eu devin inclus în calitățile prietenului meu și îmi creez, în interiorul meu, imaginea lui. Iar prietenul meu face același lucru, în relația lui cu mine. Așadar vor exista două imagini în mine și două imagini în el. Acest lucru ne permite să comunicăm corect și să începem să ne înțelegem unul cu celălalt. Acesta este scopul acțiunii noastre.

Faptul că ne putem înțelege unul cu celălalt astăzi, nu înseamnă că ne vom înțelege și mâine. Înțelegerea noastră mutuală trebuie constant reînnoită. Mâine vom avea un egoism nou, deoarece acesta crește, mereu. Dispoziția noastră sufletească se va schimba, la fel o vor face multe alte lucruri din jurul nostru, cum ar fi circumstanțele din familia noastră și relațiile cu prietenii, la școală. Toate acestea ne vor influența personalitățile. Schimbările au loc tot timpul.

Acest fel de muncă în echipă, în care ne observăm unii pe ceilalți, ne criticăm sau ne încurajăm, ne permite să acumulăm o colecție enormă de instrumente analitice și să observăm întregul proces de pe margine, nu doar prin prisma unui actor care încearcă diverse roluri, ci prin prisma unui regizor de scenă. La fel cum Natura se joacă și ne conduce de colo până colo, încep și eu să văd acest joc. Îmi dezvolt o atitudine foarte sensibilă la ceea ce se petrece și încep să înțeleg că viața este doar o piesă de teatru cu diverse roluri.

Prin urmare, dacă un copil lucrează asupra unei anumite situații, împreună cu prietenii săi și observă comportamentele tuturor, împreună, nu cred că vor apărea nici un fel de probleme.

  • Este posibil să încerce să joace și rolul regizorului?
  • Noi vorbim despre copii, ba chiar despre copii mici. Atunci când împlinesc 7 sau 8 ani, egoismul lor începe să se manifeste, într-o manieră severă. Atunci ar trebui să începem, treptat, să introducem elementele de interpretare, ”Încearcă să te pui acum în situația lui iar el se va pune într-a ta. Amintește-ți cum a urlat la tine ieri, acum vei încerca să joci tu, acest rol.”

Este posibil să regizezi sau să conduci acest proces, la vârsta aceasta? Nu aș exclude total această posibilitate. Depinde de timpul petrecut de grup în acest studiu și de abilitățile pe care le-au căpătat.

  • De fiecare dată când care se interpretează o scenă, chiar și aceeași scenă, ea evoluează diferit.
  • Acest fapt este vizibil, mai ales atunci când se interpretează aceleași roluri.
  • Ar trebui să repete copiii aceleași scene, mereu și mereu?
  • Acest lucru se întâmplă oricum.
  • Ce putem învăța din asta?
  • În acest proces copiii se vor studia constant. Cred că este necesar să se filmeze tot ceea ce li se întâmplă, să se vizioneze filmul și apoi să-i lăsăm pe copii să evalueze ceea ce au văzut. Iar apoi să repetăm acest proces.

Copilul începe să vadă că opinia și comportamentul său sunt relative și că nu există nimic absolut la ele. Ceea ce este absolut este doar întregul, unic, creat atunci când toți copiii se unesc. Împreună, vom construi Absolutul. Dar, tot ceea ce există în interiorul nostru, indiferent ce este acesta, se va schimba întotdeauna.

 

din cartea- Psihologia Societății Integrale

Capitolul – Teatrul ca mijloc de luptă împotriva egoismului