Linia de mijloc (IV)

0
295

CERBOAICA ZORILOR

Pinhas

691) “Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!”. Deși există forma masculină și feminină [în ebraică], totul este una, din moment ce “Cerb” poate fi citit în formă masculină și poate fi citit în formă feminină. Este scris: “Cum dorește cerboaica”, în cazul în care cea  care “dorește” este în formă feminină. Nu o spune în formă masculină, pentru că este totuși una – Malchut. Cu toate acestea, în prima stare, când este cu Zeir Anpin, cele două lumini mari, ea este numită “un cerb”, iar în a doua stare, după ce a fost diminuată, ea este numită “cerboaică”.

692) Cerboaica zorilor este un animal milostiv, Malchut, cum nu există nici unul atât de milostiv între toate animalele din lume. Când ea se grăbește și are nevoie de hrană pentru ea însăși și pentru toate animalele, care sunt toate gazdele, BYA (Beria, Yețira, Asya), ea merge departe pe un drum îndepărtat și vine cu mâncare. Nu vrea să mănânce până nu vine și se întoarce la locul ei, astfel încât restul animalelor se vor aduna la ea și o va elibera de acea mâncare. Și când vine, toate celelalte animale se adună la ea și ea stă în mijloc, dându-le fiecăruia și tuturor. Și semnul este: “Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale”. Și din ceea ce le dă, ea se saturată ca și cum ar mânca mai mult decât toți.

693) Când vine dimineața, care se numește “zorii zilei”, durerea exilului va veni la ea și de aceea ea este numită “cerboaica zorilor”, după întunericul dimineții. La vremea aceea, ea suferă chinuri ca cineva care este în munci, așa cum este scris: “Cum se zvârcoleşte o femeie însărcinată gata să nască şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei”.

694) Ea le dăruiește până apare dimineața, în timpul nopții, iar întunericul se va îndepărta dinaintea luminii, după cum este scris: “Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale”. Când dimineața se ridică, toți sunt sătui cu mâncarea ei.

695) În acel moment, o voce din mijlocul cerului se trezește, strigă cu voce tare și spune: “Cei apropiați, mergeți în locurile voastre. Cei care sunteți departe, ieșiți afară. Fiecare se va aduna în locul potrivit lui”. Când soarele strălucește, fiecare se adună la locul său, iar ea trece prin acea zi, apare noaptea și ea distribuie mâncarea dimineața. De aceea este numită “cerboaica zorilor”.

696) După aceea, ea domină ca una puternică și merge, și este numită “un căprior”, un nume masculin. Ea călătorește 60 de parasangi (aprox. 4 km) de la locul de plecare, merge în muntele întunericului și intră în muntele întunericului. Un șarpe adulmecă după pașii ei și merge la picioarele ei și ea urcă de acolo spre muntele de lumină. Când ajunge acolo, Creatorul îi aduce un șarpe și pleacă. Se luptă cu el și ea este salvată, iar de acolo ia mâncare și se întoarce la locul ei la miezul nopții. Și de la miezul nopții începe să împartă până apar zorii zilei. Când dimineața se ridică, ea se duce și nu mai este văzută.

697) Când lumea are nevoie de ploi, toate celelalte animale se adună la ea și ea urcă pe vârful unui munte înalt și își acoperă capul între genunchi și strigă urlând. Creatorul aude vocea ei și umple de milă peste lume și ea coboară din vârful muntelui, alergă, se ascunde și toate celelalte animale aleargă după ea, dar nu o găsesc, așa cum este scris: “Cum doreşte un cerb izvoarele de apă”, acele pâraie de apă care s-au uscat și lumea este însetată de apă, iar atunci ea dorește.

698) Când este impregnată, ea se blochează. Când este timpul pentru a naște, ea țipă și ridică vocile ei, voce după voce, până la șaptezeci de voci, ca numărul cuvintelor din “Să te asculte Domnul în ziua necazului”, care este un poem a celei impregnate. Și Creatorul o aude și îi aduce mântuirea. Apoi, un șarpe mare iese din munții întunericului și vine printre munți, gura lui lingând praful. El ajunge la acea cerboaică și vine și o bate în locul acela de două ori.

699) Prima oară, iese sânge din ea și șarpele îl linge; a doua oară, iese apa, iar toate acele animale din munți o beau. Apoi ea se deschide și naște. Semnul este “şi a lovit stânca de două ori cu toiagul”, și este scris: “Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea şi au băut şi vitele”.

700) În momentul în care Creatorul o ia în seamă pentru fapta acelui șarpe, este scris: “Glasul Domnului face pe cerboaice să nască; El despoaie pădurile; în locaşul Lui totul strigă: „Slavă!”. “Glasul Domnului face pe cerboaice să nască” sunt contracțiile și durerile pentru a trezi cele șaptezeci de voci. În mod prompt, “El despoaie pădurile”, pentru a trezi un șarpe și pentru a dezvălui acest animal, ca să meargă printre ele în sala Creatorului, care este Malchut. Toate mulțimile din BYA încep și strigă: “Slavă”, adică “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui”, care este Malchut, numită “slava Domnului”.

Aici ne explică o chestiune profundă în ceea ce privește Malchut

Știți deja că Zeir Anpin este guvernarea zilei, dreapta, guvernarea Hasadim. Malchut este guvernarea nopții, stânga, guvernarea Hochma din stânga. De aceea, în timpul zilei, când Hochma nu poate guverna, timpul este presant pentru Malchut și ea nu are mâncare – lumina Hochma pe stânga. Mai târziu, nu se dezvăluie lumina Hochma-a ei și mâncarea armatelor ei, care se extind de la ea – și ea trebuie să-și extindă mâncarea pentru că Hochma este distribuită doar cu Dinim. Și atâta timp cât nu este îmbrăcată în Hasadim într-un Zivug de pe linia de mijloc, asprele Dinim se extind de la ea și aceste Dinim apar prin apariția ei. Ele sunt privite ca departe și ca un drum îndepărtat.

Este scris: “Sora copilului pândea la o depărtare oarecare”. “Sora lui” implică Hochma. De asemenea, “Am zis: ’Mă voi înţelepţi.’ Dar înţelepciunea a rămas departe de mine”. Acest lucru se întâmplă chiar la începutul nopții, de aceea la acea vreme, întunericul se întinde pe pământ, din moment ce iluminarea Hochma în stânga fără dreapta este întuneric. Cu toate acestea, atunci mâncarea ei, care este iluminarea Hochma, este extinsă și atunci ea aduce și ia mâncarea, Hochma stângii.

Dar, atunci când ea extinde Hochma, ea îngheață de la toate Dinim în Hochma fără Hasadim. Asta înseamnă că nu poate da nimic, deoarece Malchut nu dorește să se afle într-o stânga fără dreapta, în locul stârnirii Hochma, care este un drum îndepărtat, până când se va întoarce la locul ei pe linia de mijloc a lui Zeir Anpin, unde stânga se unește cu dreapta, căci acesta este locul ei perpetuu, între cele două brațe ale regelui.

De ce trebuie să se întoarcă la locul ei? Este pentru că înainte ca ea să ajungă la locul ei pe linia de mijloc, lumina ei îngheață în ea și nu poate da nimic celorlalte animale, armatelor ei, care se extind de la ea. Dar când vine la locul ei, toate animalele se adună la ea și ea le dăruiește din lumina Hochma. Ea se află într-un Zivug cu linia de mijloc, luminile sale se deschid și ea poate elibera pe oricine. De asemenea, recepția iluminării se numește “ridicare”, după cum este scris: “Ea se scoală când este încă noapte”, pentru că ea primește Hochma, numită “ridicare”, “şi dă hrană casei sale”, adică dă tuturor armatelor ei.

______________________________________

din cartea: Descifrând Zoharul

Apendicele 3