Trecand Bariera

0
1158

TRECAND BARIERA

CLICK pe carte pentru mai multe detalii

 

Când Forţa Superioară apare unei persoane ca fiind iubitoare şi evocă Forma de Dăruire în acea persoană, aceasta „trece bariera” şi intră în „lumea spirituală”. Acest proces este foarte similar modului în care sa dezvoltat fotografia. Când eram copii, am fi făcut poze pe un film, am fi introdus filmul în substanţe chimice pentru a developa fotografia. Când filmul ar fi fost scufundat în substanţe chimice, am fi văzut cum poza devenea gradat din ce în ce mai clară.

Suntem obişnuiţi să privim lumea ca pe o realitate în care oamenii, organizaţiile şi instituţiile publice influenţează cursul vieţilor noastre, cum ar fi vecinii noştri, angajatorii noştri şi guvernul nostru. Încet şi gradat, prin acţiuni menite să descopere Forţa Superioară, noi începem să simţim ce stă cu adevărat în spatele a tot ceea ce se întâmplă în lume. Vom începe să vedem cum operează această forţă asupra oamenilor, ca asupra unor păpuşi pe sfoară, şi vom înţelege ce vrea Ea de la noi.

Încet, prin intermediul experienţelor noastre de viaţă, vom începe să vedem că totul vine de la o singură atitudine a cuiva, a acestei Forţe Superioare care operează asupra noastră. Acesta este un punct în care înţelepciunea Cabalei, începe cu adevărat.

Tot ceea ce se întâmplă anterior acestuia, se numeşte „perioada de pregătire”, înaintea trecerii barierei. Din momentul în care persoana începe să simtă Forţa Superioară şi vine în contact cu aceasta, începe să înţeleagă instrucţiunile din cărţile Cabalei, care sunt scrise special pentru cititori. Aceste cărţi, spun cabaliştilor ce ar trebui să îi preocupe, ce să facă şi la ce reacţii să se aştepte.

Acest proces este similar cu modul în care adulţii îi învaţă pe copii să se poarte. Deoarece copii nu cunosc regulile de comportament în această lume, noi îi avertizăm despre lucruri care ar putea să-i facă să eşueze şi le sugerăm cum să se poarte. Cabaliştii au scris instrucţiunile lor, în exact aceeaşi manieră. Cărţile de Cabala sunt de fapt manuale ce ne informează cum putem avansa mai repede şi cum să ne îmbunătăţim relaţiile cu Forţa Superioară, o relaţie pe care o numim „lumea spirituală”.

din cartea Cabala, Știința și Semnificția Vieții

capitolul 3 -Esenţa Înţelepciunii Cabalei

CLICK pe carte pentru mai multe detalii

 

Previous articleDe ce spectacolele de teatru au fost ridiculizate
Next articleSporirea înțelegerii
Mirela S.
Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala. "Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”. … Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."