Transformarea egoismului în altruism

0
889

Cel care vrea să experimenteze adevăratul gust al vieţii trebuie să acorde o atenţie specială punctului spiritual din inima sa. Fiecare dintre noi are un punct în inimă. În general, acesta nu dă semne de viaţă, nu luminează şi, în consecinţă, nu suntem conştienţi de prezenţa lui.

Într-o astfel de situaţie, este numit „punct negru“. Acest punct este sămânţa sufletului. Caracteristica lui este altruismul, deoarece este sămânţa viitorului vas al sufletului şi Luminii lui, un fragment din Creator.

Totuşi, în starea sa iniţială el este ascuns de noi, întrucât nu îl preţuim, şi din acest motiv starea este numită „Galut de Şhina“ (Exilul Divinităţii).

O astfel de stare a sufletului este numită „punct“.

Când ridicăm importanţa acestui punct mai sus de propriul „Eu“, deasupra capetelor noastre, precum semnele deasupra literelor, putem spune că acest lucru este mai degrabă ca o coroană pe capetele noastre, decât praf sub tălpile noastre. Atunci Lumina este emisă din punctul central al corpului, iar acest centru potenţial devine sursă de putere pentru înălţarea spirituală.

Astfel, toate cererile de ajutor adresate Creatorului ar trebui înlocuite cu o singură rugăminte care să se concentreze pe înţelegerea importanţei perceperii Sale, ca mijloc de îmbunătăţire personală realizată de dragul Lui.

 

Abilitatea de a săvârşi fapte bune (altruiste) nu este un mijloc, ci o recompensă pentru cel care doreşte să se asemene Creatorului.

 

Secvenţele prin care omul se îndreaptă de la egoism către lumea spirituală pot fi regăsite în Biblie, în cadrul exodului din Egipt. Apariţia vaselor de dăruire în om este numită „exodul din Egipt“.

Dorinţele altruiste (vasele dăruirii) semnifică faptul că omul urmează mai degrabă calea credinţei, decât cea a cunoaşterii. Ieşirea din egoism este posibilă doar atunci când simţim spiritualitatea, când Îl percepem pe Creator, iar Lumina Înţelepciunii despică Iam Suf (Marea Roşie) în mijloc.

În acel moment omul trece graniţa dintre două lumi.

Pentru a face acest lucru, Creatorul săvârşeşte un miracol. El ne dă Lumina Înţelepciunii (Or Hohma), în ciuda faptului că nu avem vasul potrivit pentru a primi Lumina. Cu ajutorul acestei Lumini putem străpunge bariera (mahsom). După ce miracolul s-a produs, cei care au intrat în lumea spirituală nu vor reveni la nivelul lumii noastre.

În stadiul următor trebuie să dobândim un vas pentru primirea Luminii Înţelepciunii, şi acest lucru este realizat pe calea dificilă a avansării în deşertul spiritual, până când vom merita să primim Lumina Creatorului, urcând „Muntele Sinai“. În această stare vom respecta poruncile referitoare la virtute şi credinţă mai presus de cunoaştere, atunci când ne vom plasa gândurile şi dorinţele sub influenţa credinţei.

Aşa-numita stare de micime, katnut, care în acest caz este Malhut, semnifică doar centrul Keter („coroana“). Într-o existenţă minimă ca aceasta, dispoziţiile noastre egoiste nu ne pot domina pentru că am plasat credinţa mai presus de cunoaştere şi percepţie.

Aceasta este considerată a fi o stare inferioară, pentru că în această stare nu luăm în calcul egoismul, deoarece nu avem putere să îl contracarăm.

Această situaţie poate fi comparată cu cea în care suntem incapabili să consumăm doar o mică cantitate de alimente, aşa încât refuzăm toată porţia.

Totuşi, legătura cu Creatorul se poate realiza dacă suntem capabili să primim Lumina în noi înşine, adică să lucrăm în mod altruist cu propriul egoism. Pe măsură ce transformăm egoismul în altruism, vasul astfel modificat va fi umplut cu Lumina Creatorului.

Starea vasului (Kli-ului) nostru spiritual al egoismului corectat) este numită „starea de maturitate, gadlut“. Malhut coboară de la Keter până la nivelul la care putem rezista tentaţiei de automulţumire şi putem primi, însă nu de dragul propriei noastre plăceri.

Pentru a primi în întregime Lumina Creatorului, pentru a-L percepe pe Creator pe deplin, în conformitate cu propriile posibilităţi şi pentru alipirea completă de El trebuie să folosim egoismul în beneficiul altruismului. O asemenea stare este cunoscută ca „sfârşitul procesului de corectare“ şi reprezintă scopul Creaţiei.

Toate percepţiile noastre sunt strict subiective, iar imaginea lumii care ni se înfăţişează depinde în întregime de starea noastră de spirit, de starea fizică, de dispoziţiile noastre etc. Însă în percepţia spirituală, senzaţiile cuprind realitatea însăşi, deoarece noi înţelegem prezentul în conformitate cu poziţia noastră spirituală.

Această lume este considerată a fi senzaţia noastră imediată. Lumea viitoare este ceea ce va fi simţit în următorul moment. Nu există nicio dimensiune a timpului, ci doar o schimbarea a senzaţiilor. Dacă percepem totul prin credinţă mai presus de cunoaştere, atunci trăim în întregime în viitor.

De exemplu, dacă în viaţa curentă avem o afacere, evaluăm în mod sistematic rezultatele muncii noastre şi profitul. Dacă vedem că eforturile şi cheltuielile noastre nu se justifică, adică profitul este mai mic decât investiţia, atunci închidem afacerea şi deschidem una nouă, deoarece suntem interesaţi să obţinem profit.

În niciun caz nu ne înşelăm singuri, ci stabilim clar beneficiul nostru sub formă de bani, onoare, faimă, linişte sau orice altă formă dorim să aibă profitul.

Omul se poate întreba: De ce nu însumăm rezultatele vieţii noastre, să zicem, o dată pe an, şi nu analizăm care a fost scopul pentru care am trăit acea perioadă? Şi chiar dacă suntem doar la începutul dezvoltării noastre spirituale, de ce este nevoie să ne punem întrebări în fiecare moment?

 

Lumea noastră este o lume a minciunii.

 

Ca urmare, corpul nu doreşte să se confrunte cu aceste întrebări pentru că nu are răspunsuri la ele. De fapt, care ar putea fi răspunsul nostru la sfârşitul anului sau când ne apropiem de sfârşitul vieţii?

Toate trec, şi binele şi răul, iar noi cu ce ne alegem? De ce am muncit pentru nevoile corpului nostru? Nu există răspuns, pentru că nu există recompensă pentru viaţa pe care am trăit-o. Din această cauză corpul nu ne permite să punem aceste întrebări.

Spiritualitatea, pe de altă parte, pentru că reprezintă adevărul, iar recompensa spirituală este eternă, ne îndeamnă la o atitudine interogativă referitoare la recompensa spirituală, pentru a deveni conştienţi că beneficiile noastre sunt mai mari comparativ cu eforturile. În acest fel ne vom corecta într-un grad mai mare şi vom primi răsplata veşnică.

Atunci de ce ne dă Creatorul preocupări false, cum ar fi viaţa din această lume? Procesul de creare a vasului spiritual este foarte lung şi complex. Noi credem că trebuie să experimentăm întregul spectru al egoismului lumesc în toată josnicia lui şi să gustăm din toate plăcerile sale false, până la cele mai joase niveluri (ale egoismului).

În timpul muncii noastre, pe măsură ce ne apropiem de graniţa dintre tărâmul fizic şi cel spiritual, acumulăm experienţă până când vom ajunge pe tărâmul spiritual. Acest proces de dobândire a experienţei nu apare întrun singur ciclu de viaţă în această lume. Toată informaţia este stocată în sufletul nostru şi se manifestă la momentul potrivit.

Însă până atunci, tot ceea ce dobândim este ascuns în noi şi experimentăm doar starea prezentă. Din moment ce întreaga noastră esenţă se concentrează asupra dorinţei de a dobândi plăcere, Creatorul le dă „viaţa“ cunoscută sub numele de „falsitate“ acelora care nu sunt pregătiţi încă pentru urcarea spirituală, astfel încât să aibă puterea de a trăi.

Există o Lumină care determină diminuarea dorinţelor vasului şi există o Lumină care aduce cunoaştere şi plăcere. În esenţă, este una şi aceeaşi Lumină a Creatorului, însă extragem din ea în special calitatea pe care dorim să o folosim pentru scopurile noastre spirituale.

„Abandonaţi răul şi faceţi bine.“ Prima etapă a corectării este numită „revelarea răului“ deoarece, de îndată ce vom fi convinşi că egoismul este cel mai puternic şi fatal duşman, îl vom urî şi îl vom abandona. O situaţie ca aceasta devine acum de nesuportat.

Totuşi, nu este necesar să fugim de rău, ci doar să simţim ce este el de fapt şi apoi ne vom îndepărta instinctiv de el. Înţelegerea a ceea ce este rău apare exact în timp ce ne aflăm sub influenţa faptelor bune pe care le facem, adică în timp ce respectăm poruncile şi învăţătura Cabalei, deoarece atunci când ne aflăm sub influenţa lor pozitivă, începem să dorim perfecţiunea spirituală şi să simţim exact ce ne împiedică să experimentăm viaţa spirituală.

Ascunderea Creatorului faţă de noi, care este experimentată ca suferinţă, întrebările cu privire la Providenţa Divină, lipsa de siguranţă şi încredere în Creator, precum şi gândurile care interferează – toate acestea sunt numite „noapte“. Revelarea Creatorului, care este experimentată ca plăcere, încrederea în Supravegherea Divină, sentimentul de a fi conectat la veşnicie, înţelegerea Sursei Superioare a tuturor legilor naturii – toate acestea sunt numite „zi“.

În timp ce Creatorul este încă în starea de ascundere, trebuie să lucrăm pentru a dobândi credinţa că o asemenea stare este în beneficiul nostru, deoarece în toate stările Creatorul face doar ce este cel util şi cel mai benefic pentru noi.

 

Dacă am fi fost gata să primim Lumina Creatorului fără să ne facem rău, cu siguranţă Creatorul s-ar fi revelat pe Sine.

 

Din moment ce suntem incapabili să controlăm plăcerile pe care le simţim deja, Creatorul nu ne oferă astfel de plăceri imense precum cele ale Luminii Sale, deoarece am deveni imediat sclavii lor şi nu am fi capabili să scăpăm din lanţurile egoismului nostru. Din acest motiv ne-am distanţa chiar mai mult de Creator.

În fiecare nouă generaţie, majoritatea colectivităţii determină valoarea şi frumuseţea lucrurilor, obiectelor, evenimentelor şi categoriilor. Fiecare generaţie respinge normele celei anterioare. Prin urmare, nu există norme absolute ci, mai degrabă, majoritatea oamenilor din fiecare grup şi fiecare generaţie îşi stabileşte propriile norme, iar restul oamenilor le urmează.

Din această cauză există întotdeauna tendinţe noi şi modele noi la care se poate aspira. Prin urmare, tot ce este dictat de cei ce reprezintă majoritatea este considerat a fi frumos, iar cei care susţin aceste valori primesc respect şi onoare. În consecinţă, omul doreşte să depună eforturi mai mari pentru a ajunge la ceea ce societatea consideră a fi valoare.

Dobândirea calităţilor spirituale este dificilă, deoarece majoritatea oamenilor nu preţuiesc acest scop pentru că nu se află în tendinţele curente. Este într-adevăr atât de important să percepem spiritualitatea? De fapt, spiritualitatea este extrem de importantă.

Şi dacă totuşi este aşa, de ce o ascunde Creatorul? Răspunsul este că o ascunde pentru ca noi să nu o corupem. De aceea a creat un „truc“ special numit „ascundere“. Aceasta ne împiedică să vedem măreţia lumii spirituale deoarece, aşa cum a fost arătat mai sus, noi nu putem controla ceea ce simţim.

Şi pentru că acum este ascunsă de noi, ne putem baza doar pe credinţa privind imensa importanţă a perceperii Creatorului. Totuşi, în conformitate cu opinia majorităţii, valoarea aprecierii spiritualităţii tinde către zero; în acest fel este practic respinsă de toată lumea.

Acest proces apare în ciuda faptului că, în mod clar, standardele de frumuseţe, ordinea priorităţilor, normele de comportament şi legile societăţii sunt determinate de persoane demne de dispreţ, care îşi schimbă în mod constant principiile, dovedind astfel că le lipseşte substanţa şi că normele lor sunt neîntemeiate şi false.

Din cartea- Atingerea lumilor spirituale

Capitolul 14 – Dezvăluirea şi ascunderea