Rav Michael Laitman – alte cărţi

0
1129

Un interviu cu viitorul

 

„Cabala nu se referă la căutarea unui corp mistic şi vechi de cunoştinţe, ci este mai degrabă cea mai modernă ştiinţă apropiată de om. Această ştiinţă este ştiinţa secolului 21, care cercetează forţe ce nu pot fi văzute, forţe care guvernează lumea noastră şi influenţează fiecare moment al vieţii noastre. Această ştiinţă va schimba viitorul fiecărui individ şi al întregii umanităţi.

Sursele explică foarte clar că, procesul odată început, întreaga lume se va ridica treptat la o stare mai înaltă de existenţă.“

Rav Michael Laitman

 

Rav M. Laitman consideră că generaţia noastră este prima generaţie de pe Pământ care are capacitatea de a se apropia de viitor, astfel încât să poată experimenta timpul său într-un mod mult mai plăcut. Este însă greu pentru noi să înţelegem că nu trebuie neapărat să ştim ce ne rezervă viitorul pentru a ajunge la această stare. În starea actuală nici nu avem capacitatea de a înţelege despre ce formă a viitorului vorbim.

Putem să continuăm să avansăm aşa cum am făcut-o de la începutul timpurilor sau putem să folosim această sursă infinită de cunoaştere pentru a ne controla destinul. Putem adopta această ultimă Sursă de împlinire pentru a reduce suferinţa din lume sau putem să aşteptăm în continuare să vedem ce se va întâmpla.

Din moment ce un cabalist este cel care a atins tărâmul spiritual, el este complet conştient de procesele care influenţează lumea noastră. Cartea „ Un interviu cu viitorul“ a cabalistului Michael Laitman este o carte definitorie a deceniului. Este o întâlnire cu destinul care ne oferă cheia pentru protecţia viitorului întregii umanităţi.

 

Experienţa Cabalei

 

Înţelepciunea Cabalei ne învaţă cum să trăim în realitatea care se desfăşoară înaintea noastră. Este o metodă sistematică care a evoluat mii de ani prin intermediul unor persoane unice în fiecare generaţie. În tot acest timp a fost ascunsă publicului, care nu era încă pregătit să o primească, până la generaţia actuală – generaţie pentru care a fost dezvoltată în mod special această metodă. De aceea este scris în Zohar că începând cu anul 1995 Cabala va deveni un mod de viaţă, fiind deschisă tuturor, fără restricţii.

De ce generaţia noastră? Pentru că sufletele care au coborât în această lume şi s-au îmbrăcat în corpurile noastre au evoluat de la o generaţie la alta până când au ajuns la starea în care se trezeşte în ele întrebarea referitoare la sensul existenţei lor. Dacă ne gândim la realitate, aşa cum este descrisă în cărţile de Cabala, care vorbesc despre „sfârşitul zilelor“ în pragul cărora suntem, apare teama profundă că fără Cabala nu vom fi capabili să asigurăm trecerea în siguranţă către cel mai înalt nivelul care ne aşteaptă.

Cabala ne îngăduie să ajungem să cunoaştem lumea spirituală – sistemul care monitorizează şi conduce realitatea, inclusiv realitatea acestei lumi, întreaga umanitate şi pe fiecare din noi, în orice moment. Prin această metodă putem să controlăm sistemul lumilor şi să determinăm modul de desfăşurare a vieţii noastre de zi cu zi.

 

Ghid pentru Înţelepciunea Ascunsă a Cabalei

Cu ZECE LECŢII COMPLETE DE CABALA

 

Cabala studiază forţele nevăzute ale lumilor superioare, rădăcinile tuturor gândurilor şi sentimentelor care sunt dincolo de înţelegerea noastră. Deoarece nu avem control asupra lumilor, nu ştim cum şi de ce se formează gândurile şi sentimentele noastre. Ne mirăm de experienţele care sunt amare, dulci, plăcute sau dure. Cu toate acestea, până în prezent am fost incapabili să creăm instrumente care să examineze cu acurateţe sentimentele noastre, chiar şi în domeniul psihologiei, psihiatriei sau al altor discipline sociale. Factorii comportamentali rămân inaccesibili înţelegerii noastre.

Cabala oferă o metodă sistematică de a ne evalua sentimentele: ia toate sentimentele şi dorinţele noastre şi oferă formula perfectă pentru fiecare fenomen, pe fiecare nivel, pentru a ajunge la fiecare tip de percepţie şi sentiment cunoscut de fiinţele umane.

Înţelepciunea Cabalei este o metodă antică şi validată care a fost adaptată să se potrivească sufletelor polivalente ale generaţiei noastre. Prin intermediul său putem dobândi o conştiinţă mai înaltă şi putem ajunge la

spiritualitate, acesta fiind adevăratul motiv pentru care ne aflăm aici.

Ghidul pentru Înţelepciunea Ascunsă a Cabalei este conceput pentru a satisface întrebările celor care sunt în căutarea unui înţeles profund al vieţii. Textul ghidează cu blândeţe cititorul pentru a parcurge stadiile iniţiale ale urcării spirituale, astfel încât să ajungă la cel mai înalt nivel al dezvoltării umane. Acum că secretul a fost dezvăluit, cabalistul Michael

Laitman vă încurajează să vă alăturaţi miilor de oameni din întreaga lume care sunt implicaţi în mod activ în culegerea roadelor acestui drum.

 

Din cartea- Atingerea lumilor spirituale