Credinţă: Credinţa în unicitatea Creatorului

0
1051

Credinţa în unicitatea Creatorului implică faptul că vedem întreaga lume, inclusiv pe noi înşine, ca vase în mâinile Lui. În schimb, dacă ne considerăm capabili să influenţăm evenimentele, se dovedeşte mai degrabă că noi credem în prezenţa altor puteri în lume, decât în Voinţa Unui Singur Creator.

Prin urmare, distrugând egoismul, suntem în acord cu adevărata condiţie a lumii, unde nu există nimic altceva în afară de Voinţa

Creatorului. Însă până atunci, nu avem dreptul să acţionăm ca cei care cred în Unicitatea Creatorului, şi astfel progresul spiritual este îndoielnic.

Singura cale de a deveni convinşi de această unicitate a Creatorului este să lucrăm cu fermitate asupra noastră şi să cultivăm aspiraţii corespunzătoare în noi înşine. Numai după ce am atins unitatea absolută cu Creatorul în toate percepţiile noastre, ridicându-ne la cel mai înalt nivel al lumilor, putem înţelege Unicitatea Sa. Numai atunci putem continua să acţionăm în concordanţă cu această imagine corectă a realităţii.

Înainte de a ajunge la această stare, trebuie să acţionăm în concordanţă cu nivelul la care ne aflăm, şi nu cu acela la care visăm. Pentru a ne îmbunătăţi cu adevărat nivelul actual trebuie să combinăm, la începutul muncii, încrederea în puterile noastre, cu credinţa că ceea ce am dobândit, ca rezultat al muncii noastre, s-ar fi întâmplat oricum.

Trebuie să înţelegem că întregul univers se dezvoltă în conformitate cu Planul Creatorului şi în conformitate cu ideea Sa referitoare la Creaţie.

Putem spune că totul se întâmplă cu acordul Creatorului, însă doar după ce am depus eforturile cele mai eficiente.

 

Este mai presus de înţelegerea umană pătrunderea esenţei unor asemenea calităţi spirituale precum altruismul şi iubirea.

 

Aceasta, deoarece fiinţele umane nu înţeleg cum pot exista asemenea sentimente, de vreme ce toată lumea are aparent nevoie de un stimulent pentru a acţiona.

De fapt, fără câştig personal, oamenii nu sunt pregătiţi să se dezvolte. O asemenea calitate cum este altruismul poate fi dată doar de Sus şi doar cei care au experimentat-o pot să o înţeleagă. Dacă această calitate ne este dată de Sus, atunci de ce trebuie să ne străduim să o obţinem? Munca noastră nu va da nici un rezultat de la sine până când Creatorul nu ne va ajuta să dobândim noi calităţi, o nouă natură?

De fapt, trebuie să ne rugăm de jos şi să cerem aceste schimbări. Trebuie să manifestăm o dorinţă puternică, astfel încât Creatorul să ne schimbe calităţile, pentru că numai în cazul în care dorinţa este reală şi cu adevărat puternică Creatorul o va accepta. Trebuie, de asemenea, să depunem un mare efort pentru ca această dorinţă să fie suficient de putenică, astfel încât Creatorul să permită aceste schimbări.

În timp ce încercăm să atingem acest obiectiv, treptat ne vom da seama că nu avem nici dorinţa şi nici capacitatea de a-l atinge singuri, fără ajutor. Astfel, avem o cerere reală pe care să o adresăm: eliberarea de constrângerea vechilor calităţi şi acordarea unei noi caracteristici – un suflet.

Însă acest lucru nu se întâmplă până când nu ne folosim toate puterile şi abilităţile pentru a ne schimba. Numai după ce suntem convinşi că aceste eforturi nu duc la nici un rezultat şi strigăm după ajutor din adâncul inimii noastre, Creatorul ne va răspunde.

Putem scoate acest strigăt de ajutor pentru a ne schimba calităţile, numai după ce constatăm că nici dorinţele noastre şi nici o singură parte din corpul nostru nu este de acord cu această schimbare a propriei naturi, moment în care ne vom încredinţa necondiţionat în mâinile Creatorului.

De fapt, atât dorinţa de a rămâne sclavul propriei naturii, cât şi dorinţa de a deveni sclavii altruismului, sunt egale.

Numai după ce ne dăm seama că nu există speranţă, corpul nostru nefiind de acord niciodată cu o asemenea schimbare, putem să cerem, din adâncul inimii, ajutor Creatorului. Numai atunci Creatorul va accepta rugămintea noastră şi îi va răspunde, înlocuind toate calităţile egoiste cu unele opuse, cu cele altruiste, astfel încât să ne apropiem de El.

Dacă avem în vedere faptul că trebuie să muncim fără voie în această lume, atunci care va fi rezultatul eforturilor noastre la sfârşitul vieţii? Care este sensul eforturilor noastre în această lume? Când ne punem aceste întrebări, ajungem la concluzia că munca de a ne schimba nu este aşa de grea cum am crezut.

Şi în momentul în care am făcut schimbarea, calităţile noastre schimbate ne vor oferi plăceri mari, ca rezultat al eforturilor interioare.

Plăcerile apar atunci când vedem pentru ce muncim.

Prin urmare, nu vom considera că eforturile noastre sunt dificile, ci că ele aduc bucurie. Cu cât eforturile sunt mai mari, cu atât mai fericiţi suntem să primim aceste noi calităţi, deoarece simţim imediat o răsplată mare şi veşnică pentru fiecare calitate pe care o dobândim.

Chiar şi în lumea noastră putem vedea cum emoţia şi exaltarea fac mai uşoară sarcina de a creşte efortul depus. Dacă avem un mare respect pentru o anumită persoană şi în ochii noştri ea este cea pe care o admirăm cel mai mult din întreaga lume, atunci tot ce facem pentru cineva vrednic de stima noastră va fi făcut cu bucurie şi gratitudine – pentru că avem pur şi simplu oportunitatea de a servi o astfel de persoană.

Cel mai mare efort va fi simţit ca o plăcere, aşa cum ne place să dansăm sau să ne instruim, efortul nefiind considerat muncă, ci mai degrabă plăcere. Din acest motiv, cel care percepe şi recunoaşte măreţia Creatorului simte bucurie atunci când are oportunitatea de a-L mulţumi.

Astfel, ceea ce la început părea a fi sclavie se transformă ulterior în libertate plină de plăcere. În consecinţă, dacă aspiraţiile noastre spirituale par dificile şi dacă trebuie să facem un imens efort pentru obţinerea spiritualităţii, aceste lucruri ne indică atât faptul că, în ochii noştri sau în percepţia noastră, Creatorul nu este încă destul de mare, cât şi faptul că atenţia noastră este orientată spre realizarea altor scopuri decât obţinerea spiritualităţii.

Atâta timp cât vom continua să urmărim alte scopuri, nu vom primi sprijin de la Creator şi ne vom îndepărta din ce în ce mai mult de obiectivul principal.

 

Însă chiar şi atunci când ne străduim să ajungem lângă Creator, nu vom primi imediat sprijinul Lui.

 

Dacă am primi imediat inspiraţie şi bucurie ca rezultat al eforturilor, atunci egoismul nostru se va bucura cu siguranţă şi vom continua să facem eforturi numai pentru a obţine plăcere.

Am pierde însă oportunitatea de a transcende natura noastră egoistă şi de a ne ridica la altruism. În mod ideal, ar trebui să fim interesaţi doar de plăcerile rezultate din autoperfecţionarea spirituală, care sunt mult mai mari decât alte plăceri.

Din cartea- Atingerea lumilor spirituale

Capitolul 6- Progresul spiritual