Rabaș – Scrisoarea Nr. 9

0
1243
rabash

5 august 1955, Londra

Către prieteni, fie ca ei să trăiască veșnic,

„’Și se va întâmpla acest lucru din cauza’  Mițvot [poruncilor] pe care omul le va călca în picioare” (Yalkut [Colecție]).

Baal HaSulam a interpretat că acest lucru înseamnă credința pe care omul o desconsideră călcând-o în picioare.

Pentru a înțelege asta mai clar, hai să clarificăm ceea ce au spus înțelepții noștri (Tanhuma) și, acestea sunt cuvintele lor: « „Și se va întâmpla acest lucru din cauza” adică versetul „Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?” (Psalm 49). Binecuvântat să fie numele Creatorului, care a dat Tora lui Israel, în care sunt 613 Mițvot, în care sunt unele ușoare și unele grele. Deoarece se află porunci ușoare printre ele, pe care oamenii nu le bagă în seamă ci, mai degrabă le aruncă sub picioarele lor, considerându-le ușoare, de aceea David s-a temut de Ziua Judecății și a spus: „Doamne, eu nu mă tem de o poruncă serioasă din Tora fiindcă ele sunt serioase. De ceea mă tem de cele ușoare, ca nu cumva să fi călcat vreuna dintre ele – fie că am observat-o sau nu – fiind ușoare. Și Tu ai spus: „Fii atent la o poruncă ușoară la fel ca la una grea”. De aceea el a spus „Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii” și, este scris „Robul tău să fie de asemenea precaut cu ele, din cauza majorității” », până aici au fost cuvintele lor.

Noi ar trebui să ne întrebăm: „E știut că sunt mai ușor de ținut Mițvot (poruncile) ușoare decât cele grele, ușoare însemnând că sunt ușor de ținut și grele însemnând că sunt greu de îndeplinit. De aceea, de ce se teme el mai mult că a încălcat Mițvot ușor de îndeplinit decât pe cele grele?” Totuși, Midraș explică asta ca fiind din cauza faptului că el se teme de cele ușoare. De aceea încheie, „Robul tău să fie de asemenea precaut cu ele, din cauza majorității”, fiindcă el trebuie să fie mai atent și să se îngrijească mai mult să țină chestiunile ușoare decât pe cele grele.

Noi va trebui să înțelegem că, în ceea ce privește ușor și greu, lumea hotărăște ce este privit ca fiind ușor și ce este privit ca fiind greu. Și fiindcă lumea se agață de exterioritate, lumea știe că ceea ce ar trebui să vedem cel mai mult sunt acțiunile, pentru că sunt evidente tuturor. Deci, oricine poate măsura și cântări cât de multe fapte a făcut pe parcursul zilei și cât de multe ore a fost angajat în studiul Torei. Și când prietenul vede că altul ține mai multe Mițvot și stă multe ore să studieze Tora, el îl respectă și îl apreciază. Și când, Doamne ferește, nu vede că tovarășul lui face fapte bune, atunci el vede că prietenul lui este într-o stare de josnicie, departe de Tora și de muncă, fiindcă el poate vedea doar ceea ce este evident. De aceea acțiunile sunt considerate Mițvot grele.

Pare cu adevărat că acestea sunt cele grave fiindcă toată noțiunea de Kdușa (Sfințenie) este în „Vom face și vom auzi”, de aceea este acțiunea cea mai importantă, fiindcă este singura care îl face pe om să audă, ceea ce este numit Lișma (în numele Său) fiindcă, de la Lo Lișma (Nu în numele Său) ajungem la Lișma și, fără acțiuni, este imposibil să obținem vreun grad.

De aceea au hotărât oamenii că cea mai importantă este acțiunea și aceasta este cea mai serioasă. De aceea au hotărât ei că gândul, adică intenția, este privit ca fiind ușor, de jos, adică nedemn de timp și efort fiindcă, cea mai importantă este acțiunea.

Și, deși este adevărat că cea mai importantă este acțiunea, ea este doar în scopul Sgula (remediu, putere). Deci, primul sfat pentru obținerea stării Lișma este acțiunea, dar, din cauza asta, oamenii au abandonat scopul dorit, adică munca pentru Creator, fiindcă angajarea în Tora și în Mițvot are puterea de a purifica trupul pentru a obține Lișma. Oricum, ei au părăsit scopul și obiectivul și au schimbat munca în scop ș, asta este ceea ce ei privesc ca fiind foarte greu.

Ei au făcut gândul, ceea ce înseamnă intenția de a fi în Lișma, o chestiune „ușoară”. Asta înseamnă că este respectat doar omul care se angajează în Tora și Mițvot și nu este interesat să aibă intenția de Lișma, lucru privit de ei ca fiind un păcat ușor, nedemn să te deranjezi pentru el. Chiar dacă cineva se străduiește, nimeni nu va vedea cât de mult și cât de greu a muncit pentru a o respecta, fiindcă majoritatea urmează calea Lo Lișma (Nu în numele Său).

Pentru ca la începutul muncii lumea să poată urma calea Lo Lișma, a fost necesar ca ei să nu poată vedea adevărul, adică să nu-l remarce deloc fiindcă este neînsemnat și nu merită truda. Altfel, dacă omul ar vedea seriozitatea chestiunii chiar de la începutul muncii, după cum au spus înțelepții noștri „El, cel care învață în Lo Lișma, ar fi fost mai bine să nu se fi născut”, care ar mai fi vrut să înceapă munca?

Și fiindcă nu există altă cale de a intra în Lișma decât venind anume din Lo Lișma la Lișma, a fost necesar să se ascundă adevărul și să se spună că acțiunea este cea mai serioasă, iar gândul a contat puțin.

Noțiunea de „ușoară” ar trebui interpretată ca însemnând „banal”, ceva ce nu este foarte important, în timp ce „serioasă” înseamnă ceva important. Va trebui să mai înțelegem că vine de la lumea trecătoare, demnă de dispreț și rușinoasă. Adică, atunci când omul începe să muncească la această intenție, el o găsește demnă de dispreț, fiindcă scopul principal ar trebui să fie acela de a fi răsplătit cu credință și, este natura omului să pună preț pe rațiune și nu pe ceva ce este deasupra rațiunii.

Prin asta, noi ar trebui să interpretăm cele spuse în Midraș când David a spus: «„De ceea mă tem de cele ușoare, ca nu cumva să fi călcat vreuna dintre ele – fie că am observat-o sau nu – fiind ușoare. Și Tu ai spus: „Fii atent la o poruncă ușoară la fel ca la una grea”». Noi va trebui să înțelegem ce înseamnă „fie că am observat-o sau nu”. Să nu știe dacă a observat? De ce nu-și amintește?

Așa cum s-a spus mai sus, ușurința este pe intenția din Lișma. În această privință, el nu poate ști sigur dacă intenția a fost pentru Creator, din moment ce cu poruncile grave, adică cu acțiunile, știe că a fost atent, fiindcă există opinia majorității că aceste acțiuni trebuie să fie observate.

Dar nu există nicio opinie majoritară asupra intenției, fiindcă lumea nu este atentă să aibă ca scop ceva pentru Creator. De aceea se teme el că intenția lui se poate să nu fie adecvată. Și în această privință Midraș conchide „Robul tău să fie de asemenea precaut cu ele, din cauza majorității”.

Deci, prin frică – el s-a temut să nu fie atras după mulțimea care crede că nu e așa o mare nelegiuire dacă intenția nu e corectă, ci mai degrabă “m-am străduit să păstrez și să fiu vigilent, din cauza” referitor la intenție, întrucât viziunea majorității este că a fost privită ca „din cauza” – el a fost prin urmare recompensat cu Lișma permanent în toată munca lui, astfel încât, chiar faptele din trecut vor fi corectate în el.

Acesta este sensul la „’Și se va întâmpla acest lucru din cauza’  Mițvot [poruncilor] pe care omul le va călca în picioare”, adică viziunea majorității este că a fi atent la ținerea intenției în Lișma nu este o interdicție și o nelegiuire așa de mare. Este vorba despre această muncă prin care omul devine unul care „a păcătuit și a repetat” și asta se numește „călcare în picioare” și nu bagă de seamă acest lucru din cauza viziunii majorității care îl asistă.

Cu toate acestea, ar trebui să știm că aceasta este corectarea lumii și că ea nu va vedea adevărul fiindcă nu oricine este capabil să meargă pe calea adevărului, după cum au spus înțelepții noștri „omul iese să învețe”. Din această cauză, lui nu îi este arătată adevărata stare pe căile Domnului, adică să fie în stare să se angajeze în Tora și în Mițvot și să gândească că intenția lui este numai pentru Creator, după cum au spus înțelepții noștri „omul nu vede propria lui vină”. De aceea, omul se judecă totdeauna pe sine după o scară de merit.

Dar omul care este obișnuit cu munca și dorește să vadă adevărul, pentru a putea merge în el și, dorința lui este numai de a-și corecta propriile acțiuni, atunci, în funcție de această dorință a lui pentru adevăr, exact în această măsură, îi este arătat de Sus adevăratul nivel – cât de departe este el de munca în Lișma. De aceea, el este silit să fie în umilință, fiindcă el vede răul din el mai mult decât toți contemporanii săi, fiindcă toți ceilalți nu văd adevărul, cum sunt puși sub guvernanța răului și nu au început munca pentru Creator. Dar el vede că nu poate face nimic pentru Creator și, de aceea, se simte rupt de El.

El se simte ca și mort fiindcă este separat de Viața Vieților. Și fiindcă simte gustul morții, este în umilință totală, fiindcă nu este nimic mai jos decât moartea. Și atunci, el strigă „mai bine mort decât viu”, fiindcă cel puțin nu va păta Tora și Mițvot, adică să folosească lucrurile sfinte pentru binele lui, fiindcă el atunci va simți că folosește Numele Sfinte pentru nevoile lumești.

Din acest motiv, în măsura în care merge pe calea adevărului devine în mod natural mai umil. Astfel, omul care este mândru, este semn că nu a fost încă răsplătit cu vederea adevărului și, nu există o umilință mai mare decât asta fiindcă el este scufundat din cap până în picioare sub guvernanța minciunii.

Câțiva pricepuți se mândresc cu vederea adevărului. Asta înseamnă că, chiar dacă ei se văd pe ei înșiși că sunt supuși în totalitate guvernanței răului și sunt fără puterea de a face ceva pentru Creator și văd că sunt mai răi decât contemporanii lor, ei încă se mândresc cu asta și spun „Avem virtutea vederii adevărului, în timp ce ceilalți nu îl văd, nu văd cât sunt ei de supuși guvernanței răului. Ei se bucură și se desfată cu munca în Tora și Mițvot, chiar dacă nu este cu adevărat pentru Creator, în timp ce eu, văd adevărul”. De aceea ei se mândresc cu asta și nu simt nicio umilință.

Dar, acest lucru este similar cu un grup de oameni bolnavi care sunt primiți într-un spital și doctorii decid că ei, Doamne ferește, au cancer. Doctorul dezvăluie unuia acest lucru și spune: „Știi, fiule, ce pot să fac pentru tine, câtă vreme ai cancer”. Acel om a fost stresat fiindcă a știut că zilele lui sunt numărate și că a fost condamnat la moarte și, tot ceea ce poate face el a fost să se roage la Creator. Dar ceilalți oameni, cărora doctorul nu le-a dezvăluit că au cancer, s-au bucurat și s-au simțit bine și, în momentul în care boala a încetat să-i mai sâcâie au crezut că în curând vor părăsi spitalul și vor pleca acasa și vor petrece cu prietenii, deoarece ei au simțit că sunt perfect sănătoși.

Într-un astfel de caz, când omul știe că are cancer, nici nu-i va trece prin cap să fie mândru și să spună că el este mult mai important decât ceilalți, adică el are mai multe motive de vitalitate și de bucurie, fiindcă el știe că are cancer. Vedem evident că celui care știe că are această boală nu-i pasă de nimic și nu e interesat de nimic, fiindcă el are o singură grijă – cum să facă boala să se depărteze de el.

El nu poate participa la bucuria celorlalți pacienți, care nu știu că au această boală și că, motivul pentru care doctorul îi eliberează din spital nu e că sunt sănătoși, ci că nu are tratament pentru ei. Dar ei cred că motivul pentru care au fost eliberați din spital este că sunt sănătoși.

Același lucru este și în munca pentru Creator. Oricare care vede că răul din el este în plină forță și i s-a dezvăluit de Sus adevărul – că nu este niciun leac pentru boala lui și că doar Creatorul îl poate ajuta, cum au spus înțelepții noștri „Înclinația omului îl învinge în fiecare zi și unde nu a fost pentru Creator, el nu a fost în stare să o depășească” – spre deosebire de ceilalți, conform alegoriei de mai sus, el nu poate fi mândru de descoperirea adevărului.

Rezultă că umilința pe care o simte, mărturisește măsura în care acesta merge pe calea adevărului. Numai atunci, când vede adevărul, se face acolo loc, în adâncul inimii lui, pentru rugăciunea adevărată, fiindcă numai atunci poate să spună „Doamne, dacă nu mă ajuți, nu văd nicio metodă care să mă poată ajuta să-mi scot singur iubirea de sine și să fiu răsplătit cu cu puterile dăruirii si credinței în Creator”.

Prin urmare, ordinea este așa, omul trebuie să înceapă munca în Lo Lișma și, apoi, să încerce să fie răsplătit cu mersul pe calea adevărului și, să obțină Lișma.

Aceasta este chestiunea despre care discută Iacov și, RAȘI a interpretat că el s-a pregătit pentru un dar, o rugăciune și pentru război. Noi ar trebui să întrebăm referitor la această notificare: „De ce ar da Iacov un dar din el lui Esav și, de ce ar da omul un dar răului din el?”

Așa cum s-a spus mai sus, începutul muncii este în Lo Lișma. Deci, când începem să facem munca sfântă, îi promitem corpului că îi vom da multe lucruri bune, că el se va bucura angajându-se în Tora și Mițvot. Îi spunem că va ajunge la Lo Lișma în general, adică, fiecare corp are diferite pasiuni: unul tânjește după bani, altul după respect, etc. Și asta se numește „dar”. După aceea vine rugăciunea, când începem să ne rugăm Creatorului să ne reveleze adevărul și să vedem situația noastră exactă – cum să trecem la munca în Lișma. În acel moment începe războiul, adică, nu mai vrem să-i dăm corpului nicio recompensă ca să lucreze în Tora și Mițvot.

În cele din urmă, omul este compătimit Sus și i se dă darul de a avea credință și, de a fi servitorul Regelui, simțind astfel că asta este tot pentru ceea ce merită să trăiască – să fie în stare să spună așa cum au spus înțelepții noștri: „O oră de pocăință și de fapte bune în această lume, este mai bună decât toată viața din lumea următoare”.

Ceea ce rezultă din tot ce s-a spus mai sus este că acțiunea, numită „chestiune serioasă” este numită Lo Lișma. Și, după aceea, omul trebuie să fie atent cu „chestiunile ușoare”, adică cu intenția în Lișma. Semnul acesteia este umilința, fiindcă omul care-și vede umilința, vede că merge pe calea care îl conduce la munca în Lișma. Asta îi lasă lui loc pentru o rugăciune reală, din adâncul inimii, atunci când vede că nimeni în afară de Creator nu-l va ajuta, după cum a interpretat Baal HaSulam chestiunea eliberării din Egipt: „Eu, și nu un mesager”, pentru că toți au văzut că numai Creatorul însuși i-a izbăvit de sub guvernanța răului.

Și când a fost răsplătit cu muncă în Lișma, cu siguranță nu e ceva legat de mândrie, fiindcă atunci vede că este numai darul de la Dumnezeu și nu „puterea și forța mâinii mele”, și nu este nicio altă mână străină care să îl poată ajuta. De aceea, el își simte umilința – adică, servirea Regelui este o plăcere imensă și că, fără ajutorul Lui nu ar fi fost de acord cu această servire. Cu adevărat, nu există o mai mare smerenie decât asta.

Fie ca Domnul să ne ajute să fim răsplătiți cu servirea Regelui pe calea adevărului.

Baruch Șalom HaLevi Așlag,

Fiul tatălui meu, Baal HaSulam