Rabaș – Scrisoarea Nr. 34

0
1172
rabash

Seara de Roș Hașana (anul nou evreiesc), 14 Septembrie 1947

 

Prietenilor, fie ca ei să trăiască pentru totdeauna.

După ce m-am apropiat de voi în locul fizic imaginar, să sperăm că asta va aduce inimile mai aproape, fiindcă de acum, de mult timp nu am mai corespondat şi actul fizic aduce unitate, aşa cum este spus la rugăciunea de Roș Hașana, „Şi ei toţi vor deveni o singură societate”. În acea stare va fi mai uşor „Să fac voia Ta din toată inima”.

Este aşa, fiindcă de vreme ce nu este doar o societate, este dificil să lucrezi cu toată inima. În schimb, o parte din inimă rămâne pentru propriul beneficiu şi nu pentru beneficiul Creatorului. Se spune despre asta în Midraș Tanhuma, „’Voi staţi azi,’ precum ziua uneori străluceşte şi uneori se întunecă, aşa este şi cu voi. Când este întuneric pentru voi, lumina lumii va străluci pentru voi, aşa cum se spune, ‚Şi Domnul va fi pentru voi o lumină nesfârşită’. Când?  Când veţi fi o singură societate, aşa cum este scris, ’sunteţi toţi vii astăzi’”.

De obicei, dacă cineva ia un braţ de crengi, poate el să le rupă pe toate o dată? Dar dacă le ia una câte una pe rând, chiar şi un copil le poate rupe. Similar, găseşti că Israel nu va fi recompensat până când nu sunt cu toţii o singură societate, aşa cum se spune, „’În zilele acelea, în vremurile acelea’, zice Domnul, ’copiii lui Israel şi copiii lui Iuda se vor întoarce împreună’”. Aşadar, când sunt uniţi, vor primi faţa Divinităţii.

Am prezentat cuvintele din Midraș, astfel încât să nu vă gândiţi că această problemă a grupului, adică iubirea pentru prieteni se referă la Hasidism. Dimpotrivă, este învăţătura înţelepţilor noştri, care au văzut cât de necesară a fost uniunea inimilor într-un singur grup, pentru primirea feței Divinităţii.

Deşi mereu este unul dintre prieteni care se ridică şi strigă, „Daţi-vă mâinile pentru un singur grup!”, şi întotdeauna învinuiește de neglijenţă prietenii, eu tot nu îl pot exclude dintre prietenii care sunt neglijenţi cu această problemă, şi asta este ar trebui să fie de ajuns pentru a înţelege.

În primul rând să sperăm că în noul an, Șin Tav Het Yod [„Să trăieşti”, dar şi anul, în calendarul evreiesc, numit în scrisori (1949-50)], Creatorul ne va da viaţă veşnică, aşa cum este scris, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel”, etc., şi „Să trăieşti”, o să devină realitate.

Înţelesul lui Roș Hașana este un nou început, când o persoană începe să construiască o nouă structură. Este aşa cum au spus înţelepţii noştri, „Cineva trebuie mereu să se considere jumătate păcătos, jumătate drept. Dacă înfăptuiește o singură Mițva (faptă bună), fericit este el, căci s-a osândit pe el însuşi şi întreaga lume, de partea meritului. Dacă comite o nedreptate, vai de el, căci s-a condamnat pe el şi întreaga lume de partea greşelii.”

Ar trebui să înţelegem ce înseamnă că cineva ar trebui să se considere jumate-jumate.

  • Dacă face o singură Mițva şi judecă de partea meritului, cum se poate spune că este jumate – jumate, din nou? În definitiv, deja a judecat şi deja are o majoritate de merite. Dimpotrivă, dacă ar fi comis un păcat, cum ar fi putut să spună mai târziu că este jumătate – jumătate?
  • Cum se poate spune că este jumate – jumate când omul ştie despre el însuşi că este plin de păcate şi greșeli? În acelaşi timp, omul este obligat să mărturisească, „Suntem vinovaţi, am trădat” şi „Pentru păcat”.

Ideea e că înţelepţii noştri ne lasă să înţelegem ordinea muncii. Nu este vorba despre o instanță și o hotărâre de mai sus aici. Numai atunci când omul se înfăţişează Curţii de Sus, nedreptăţile şi meritele sale sunt judecate.

Dimpotrivă, aici înţelepţii noştri ne învaţă că omul ar trebui mereu să înceapă munca, şi să aleagă binele şi să deteste răul. Este aşa, deoarece alegerea este adecvată precis în ceva care este jumate – jumate, pentru că atunci are puterea să aleagă. Dar când una din părţi deja are majoritatea, el nu mai poate decide, deoarece omul urmează majoritatea, şi atunci este irelevant să se vorbească despre alegere.

Asta ridică întrebarea, „Cum se poate el înşela şi spune că este jumate – jumate, când de fapt ştie că este plin de păcate?”. Totuşi, ar trebui să ştim că problema alegerii care i se dă omului este permanentă şi există întotdeauna, precum în „Cel care este mai mare decât prietenii săi, înclinaţia lui este atunci mai mare decât el”. Conform acestei reguli, dacă cineva are multe păcate, atunci are o înclinaţie mică, care nu este mai mare decât înclinaţia rea, ci este precis jumate – jumate, ca să fie capabil să decidă.

Şi deoarece păcatele vin prin înclinaţia rea, şi Mițvot (faptele bune) vin prin înclinaţia bună, aşa cum RAȘI interpretează, „I-ai creat pe cei drepți prin înclinaţia bună; I-ai creat pe cei nedrepţi prin înclinaţia rea”, aşadar înţelepţii noştri au spus, „Omul trebuie să se considere jumătate păcătos, jumătate drept”. Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte alegerea, este întotdeauna, şi dacă încălcările sunt de la … atunci înclinația slabă se diminuează. Aşadar este jumate – jumate.

Similar, dacă face o singură Mițva, şi deja a fost judecat la o scară de merit, i s-a dat imediat o mare cantitate de înclinaţie rea, aşa cum este scris, „Cel care este mai mare decât prietenul lui, înclinaţia lui este mai mare”. Aşadar, acum are jumate – jumate, aşa că poate să judece pe o scară de merit.

De aceea, de Roș Hașana, se reia munca de la început. În plus, zilele celor zece zile de penitenţă sunt numite „zile ale iertării şi ispăşirii păcatelor”, aşa că omul va avea iar oportunitatea să intre în munca Creatorului încă o dată, chiar dacă a fost atât de îndepărtat de muncă.

Şi esenţa muncii este rugăciunea, căci numai prin rugăciune poate cineva poate ieși din domeniul public și intra în domeniul celui Unic. Este aşa, deoarece atunci când vine vorba de rugăciune, cel mare şi cel mic sunt egali. Mai mult, cineva care își simte josnicia poate oferi o rugăciune mai originală din adâncul inimii, căci el ştie despre sine că nu se poate elibera din starea proprie. Apoi, poate spune că de fapt, cei care au fost creaţi cu talente speciale şi calităţi de subtilitate pot face ceva singuri, în timp ce cei fără daruri speciale și calități bune au nevoie de mila cerului. Astfel, numai această persoană poate oferi o rugăciune onestă.

Totuşi, omul trebuie să fie atent să nu iasă din această acțiune, deoarece este dirijarea înclinaţiei prin care omul poate oferi o rugăciune adevărată, care îi aduce scântei de disperare şi îl alimentează cu evidenţe, concluzii şi deducţii, că rugăciunea lui va fi inutilă. Într-un final o persoană devine incapabilă să se afunde în „Tu asculți rugăciunea fiecărei guri”. Înţelepţii noştri au spus, „Creatorul tânjeşte după rugăciunea celor drepţi”. Este aşa, deoarece o rugăciune este instrumentul principal pentru inspiraţia Divinităţii, deoarece este considerată o rugăciune pentru cei săraci.

Şi rugăciunea se aplică şi la cel mai mare dintre cei mai mari. Fără ea, cineva nu poate atinge starea de „a sta drept”, în muncă. Acesta este înţelesul pentru, „Totdeauna vor fi săraci în ţară”. Trebuie să înţelegem de ce Creatorul ne-a promis aceasta – că este necesar ca mereu să avem întotdeauna pe cei săraci. Nu ar fi fost mai bine dacă nu ar fi fost un asemenea lucru în Israel?

Totuşi, în interpretarea de mai sus „sărac” înseamnă loc de rugăciune, şi dacă nu este niciun loc al lipsei, nu este niciun loc al rugăciunii. Aşadar, nu este loc pentru rugăciune odată ce este recompensat cu măreţie? Referitor la asta, Creatorul ne promite, „Totdeauna vor fi săraci în ţară”, însemnând că va fi mereu un loc unde este posibil să găseşti o nevoie astfel încât să te poţi ridica la un nivel mai înalt.

Acesta este înţelesul pentru, „Sărăcia i se potriveşte lui Israel ca un ham roșu pentru un cal alb”. Asta înseamnă că, chiar dacă el este deja un evreu în măreție deplină, totuşi sărăcia i se potriveşte, fiindcă este un loc al lipsei, și astfel va putea să ofere o rugăciune.

Aceasta este problema prezentată în Gemara (Brahot 9b): „Rabi Ela i-a spus lui Ulla, ‚Când te duci acolo Sus, salută-l pe fratele meu, Rabi Berona, în prezenţa întregului grup, căci el este un mare om şi se veseleşte în Mițvot (fapte bune), odată ce a reuşit să intre în mântuire cu rugăciune şi zâmbetul nu a părăsit buzele lui întreaga zi’”. Cu alte cuvinte, a fi un mare om este atunci când deja el se află într-o stare de mântuire, mântuit de toate defectele, fără să mai aibă ceva de făcut. În acea stare el a muncit să găsească în sine o greşeală, astfel încât să se roage pentru ea. Şi când s-a „Alăturat mântuirii prin rugăciune”, el imediat a găsit un loc pentru rugăciune şi are nesfârşită bucurie, aşa cum este scris, „Totdeauna vor fi săraci în ţară”.

Prin urmare, rezultă din toate cele de mai sus că cel mai important lucru este rugăciunea. Fiți puternici în rugăciune şi credeţi în „Tu asculți rugăciunea fiecărei guri”.

Fie ca noi să fim înscrişi în cartea vieţii.

Prietenul vostru, Baruch Șalom HaLevi

Fiul lui Baal HaSulam