59. Despre toiag și șarpe

0
1097
shamati

***

Am auzit în 13 Adar- 23 Februarie 1948

“Iar Moise a răspuns și a zis: ‘Dar, uite, ei nu mă vor crede’”, etc. “și Dumnezeu i-a spus: ‘Ce este acela din mâna ta?’ Iar el a zis: ‘Un toiag’. Și El a spus: ‘Aruncă-l la pământ…’ și toiagul s-a făcut șarpe; iar Moise a fugit din fața lui”. (Exod 4).

Trebuie să înțelegem că nu există mai mult de două calități, fie Kdușa (Sfințenie), fie Sitra Ahra (Cealaltă Parte). Nu există stare intermediară, căci același toiag, și nu altul devine șarpe atunci când este aruncat pe pământ.

Pentru a putea înțelege asta, vom începe cu vorbele înțeleptilor noștri, care spun că El și-a pus Șchina (Divinitatea) Lui în copaci și pietre. Copaci și pietre sunt numite lucrurile de mică importanță și exact în acestea și-a plasat El Șchina. Acesta este înțelesul întrebării “Ce este acela din mâna ta”?

O mână înseamnă dobândire, de la cuvintele “și dacă o mână dobândește”. Un toiag înseamnă că toate realizările persoanei sunt construite pe un discernământ de importanță inferioară, care este credința mai presus de rațiune.

(Asta se întâmplă deoarece credința este privită ca având importanță inferioară și de condiție modestă. Persoana apreciază lucrurile care sunt îmbrăcate în rațiune. Totuși, dacă mintea lui nu realizează asta, ci rezistă rațiunii, atunci el trebuie să spună, că de o importanță mai mare decât propria rațiune este credința lui. Urmează, că în acel moment persoana abandonează rațiunea zicând că tot ceea ce înțelege cu mintea, opune rezistență căii Creatorului, iar credința este mai importantă decât rațiunea. Căci toate conceptele care contrazic drumul Creatorului sunt doar concepte fără valoare.

Mai degrabă, “care au ochi și nu văd, care au urechi și nu aud”. Înseamnă că persoana anulează tot ceea ce aude și vede, iar asta se cheamă că mergi mai presus de rațiune. Dar persoanei i se pare că este umil și mic.

Cu toate acestea, în ceea ce-L priveste pe Creator, credința nu este considerată umilință. Asta deoarece o persoană care nu are altă alternativă și trebuie să o ia pe calea credinței, consideră credința ca pe o umilință. Și totuși, Creatorul Și-ar fi putut așeza Șchina în altceva în afară de copaci și pietre.

Dar El a ales anume această cale, numită credință. El trebuie să o fi ales deoarece este mai bună și mai de succes. Descoperim că din partea Lui, credința nu este considerată de importanță mică. Ci este chiar contrariul, această cale are multe merite, și ea apare umilă doar în ochii creaturilor.

Dacă toiagul este aruncat la pământ și persoana vrea să lucreze cu un discermământ mai mare, adică prin rațiune, degradând credința mai presus de rațiune care i se pare o muncă umilă, atunci Tora persoanei și munca lui devine imediat un șarpe. Acesta este înțelesul șarpelui primordial și acesta este înțelesul vorbelor: “Oricui este mândru, Creatorul îi spune: ‘El și cu Mine nu putem locui în aceeași casă’”.

Motivul este, așa cum am mai spus, că El Și-a asezat Șchina în copaci si pietre. Și atunci când o persoană aruncă la pământ discernământul toiagului și se ridică pe sine însuși pentru a lucra cu o calitate mai înaltă, asta este deja un șarpe. Nu există cale de mijloc; este fie șarpe, fie Kdușa, deoarece toată Tora și toată munca pe care persoana a primit-o de la discernământul toiagului, totul a intrat acum în discernământul șarpelui.

Se știe că Sitra Ahra nu are Lumină. Așadar, si în lumea materială, dorința de a primi are doar lipsuri dar nu și împlinirea acestor lipsuri. Iar vasul de receptie rămâne întotdeauna în deficit, fără împlinire, căci acela care are o sută vrea două sute etc. Și atunci când moare nu ține în palmă nici jumătate din ceea ce și-a dorit.

Totul se datorează Rădăcinilor Superioare. Rădăcina Klipa (coaja) este vasul de recepție și nu are corecție în cei șase mii de ani. Asupra lor este plasată Ţimțum (Restricția), și prin urmare, ele nu au parte de Lumini și abundență.

De aceea ele îl ispitesc pe om să atragă Lumina spre nivelul lor. Atunci când îl corup pe om să atragă abundența spre starea lor, ele primesc acea Lumină, și anume Lumina pe care o primește persoana atunci când este alăturată la Kdușa, căci abundența strălucește în Kdușa. Astfel ele domină acea persoană, aceasta însemnând că îi oferă satisfacție în starea în care se află așa încât el nu va merge mai departe.

Drept urmare, persoana nu mai poate ieși de sub această dominație, pentru că nu are nevoie de un nivel mai înalt. Cineva care nu are nicio nevoie, nu poate să-și părăsească locul, nici măcar pentru a efectua cea mai mică mișcare.

În această stare persoana este incapabilă să înțeleagă dacă avansează în Kdușa, sau în sens invers. Aceasta, deoarece Sitra Ahra dă putere persoanei să lucreze mai intens, din moment ce acum se află în raționalitate, și poate lucra într-o stare diferită de umilință. Urmează, că astfel, persoana va rămâne sub autoritatea Sitra Ahra.

Pentru a nu rămâne sub autoritatea Sitra Ahra, Creatorul a făcut o corecție astfel încât, atunci când cineva părăsește discermământul toiagului, el imediat să cadă în discernământul șarpelui. Cade imediat într-o stare de eșecuri și nu are puterea să se îndrepte, decât dacă acceptă încă o dată discernământul credinței, numit umilință.

Urmează că eșecurile sunt acelea care îl provoacă pe om să ia din nou asupra sa, discernământul credinței mai presus de rațiune. Acesta este înțelesul spuselor lui Moise “Dar, uite, ei nu mă vor crede”. Însemnând că ei nu vor dori să ia asupra lor calea lucrului în credință mai presus de ratiune.

În această stare i-a spus Creatorul “Ce este acela din mâna ta? Un toiag”. “Aruncă-l la pământ”, și apoi, “se va face șarpe”. Adică nu există o stare intermediară între toiag și șarpe. Ci este doar un mijloc de a afla dacă o persoană este în Kdușa, sau în Sitra Ahra.

Se dovedește că, în orice caz, ei nu pot alege altceva decât să își asume discernământul credinței mai presus de rațiune, numit “un toiag”. Acest toiag trebuie să fie în mână; el nu trebuie aruncat. Acesta este înțelesul versetului “Toiagul lui Aron era înmugurit”.

Înseamnă că toți mugurii care apar atunci când cineva Îl servește pe Creator sunt datorați tocmai toiagului lui Aron. Adică, El a dorit să ne dea un semn pentru a ști dacă mergem pe calea adevărului, sau nu. Ne-a dat semnul pentru a cunoaște doar baza lucrului, însemnând pe ce bază lucrează omul. Dacă baza lui este toiagul, el este în Kdușa, și dacă baza este rațiunea, aceea nu este calea către realizarea Kdușa.

Oricum, în munca propriu-zisă, adică în Tora și în rugăciune nu există nicio deosebire între cel care Îl servește pe El si acela care nu Îl servește. Asta, deoarece aici se întâmplă invers: dacă baza este în rațiune, adică se sprijină pe cunoaștere și primire, corpul oferă combustibil pentru lucru și persoana poate să se roage și să studieze cu mai multă insistență și mai entuziast, căci munca lui este susținută de rațiune.

Pe de altă parte, atunci când persoana ia calea Kdușa, a cărei bază este dăruirea și credința, el are nevoie de o pregătire intensă astfel încât Kdușa să strălucească pentru el. Fără pregătire, corpul nu îi dă tărie persoanei să lucreze, deci el trebuie, întotdeauna să se străduiască foarte mult, deoarece rădăcina omului este în primire și în rațiune.

Așadar, dacă lucrul lui este bazat pe materialitate, persoana se simte bine mereu. Dar dacă baza lucrului omului este discernământul dăruirii și mai presus de rațiune, el are nevoie de eforturi perpetue ca să nu cadă sub dominația rădăcinii sale de recepție și în cadrul rațiunii.

Nu trebuie să fim neglijenți nici măcar un minut, altfel vom cădea sub dominația propriei rădăcini de materialitate, numită “țărână”, așa cum este scris: “căci țărână ești și în țărână te vei întoarce”. Iar asta a fost după păcatul la Copacul Cunoașterii.

Persoana verifică dacă avansează înspre Kdușa sau în sens invers, fiindcă alt zeu este steril și nu rodește. Sfântul Zohar ne dă acest semn, că, în mod specific, pe baza credinței, numită  “toiag,” persoana primește o parte din “să fie fertil și să se înmulțească” în Tora. Acesta este înțelesul vorbelor “toiagul lui Aron era înmugurit”: înmugurirea și creșterea vine, anume, prin toiag.

De aceea, așa cum persoana se ridică, zilnic, din patul său și se spală pentru a-și curăța corpul de murdărie, tot așa trebuie să se spele de murdăria Klipa, să se examineze dacă este în totalitate în discernământul toiagului.

Persoana trebuie să facă o permanentă examinare căci, dacă renunță să facă asta, cade imediat sub autoritatea Sitra Ahra, numită primirea pentru sine. El devine imediat sclavul ei, căci se știe că Lumina creează Kli-ul, deci în măsura în care persoana lucrează pentru a primi, în aceeași măsură are nevoie doar de o singură dorință de a primi pentru sine, ca să se îndepărteze de tot ceea ce presupune dăruirea.

Acum putem înțelege vorbele înțelepților nostri “Să fii foarte foarte umil”. De ce această pedanterie în a spune “foarte foarte”? Este deoarece persoana devine atenția creaturilor, fiindcă a fost onorat cândva. La început el primește cinstirea nu pentru că vrea să se bucure de aceasta, ci din alte motive, cum ar fi pentru cinstirea Torei, etc… El este sigur pe judecata lui, căci se cunoaște pe el însuși și știe că nu are niciun fel de dorință pentru onoruri.

Ca atare este rezonabil să creadă că îi este permisă acceptarea onorurilor. Totuși, este interzis să primească, deoarece Lumina face vasul. Așadar, după ce omul primește cinstirea, el tânjeste după ea, și deja se află sub dominația ei fiindu-i greu să se lipsească de onoruri.

Ca rezultat, persoana dobândește propria sa realitate și se poate anula cu mare greutate în fața Creatorului, fiindcă prin cinstire a devenit o entitate separată, iar pentru a obține Dvekut (Adeziunea) persoana trebuie să-și anuleze total propria realitate. De aici, acest “foarte, foarte”. Primul “Foarte” este deoarece este interzis să primească onoruri pentru el însuși iar celălalt “foarte” este pentru că este interzis să primească chiar și atunci când intenția lui nu este către el însuși.

Previous article60. O Mițva care vine în urma unei transgresiuni
Next article58. Bucuria este o “Reflectare” a faptelor bune
Mirela S.
Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala. "Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”. … Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."