33. Sorții de Yom Kipur și cu Haman

0
1100
shamati

***

Am auzit de Trumah 6, 12 februarie 1943

 

Este scris (Levitic 16:8), „Și Aron a trebuit să arunce sorții pe cele două capre: una pentru Domnul și cealaltă pentru Azazel”. Cu Haman este scris (Ester 3:7), „ei au ales Pur, ăsta este, norocul”.

Se recurge la noroc acolo unde nu poate fi o cercetare a minții, deoarece mintea nu poate ajunge în acel loc, ca să fie capabilă să discearnă ce este bun, de ceea ce este rău. În acea stare, Pur este alegere la noroc, când ei nu se bizuie pe minte, ci pe ceea ce le spune norocul. Înseamnă că, atunci când se folosește cuvântul „noroc”, asta ne spune că acum mergem deasupra rațiunii.

Referindu-ne la a șaptea de Adar (a șasea zi a calendarului Ebraic), în care Moise a fost născut și în care a murit, trebuie să înțelegem ce înseamnă Adar. Asta vine din cuvântul Aderet (manta, pelerină), după cum este scris despre Eliah (Regi 1 19:19) ”și și-a aruncat mantia peste el”. Aderet se trage din cuvântul Aderet Sear (păr), care este deslușit ca Searot (păr – plural) și Dinim (judecăți), care sunt gândurile și ideile străine în muncă, ce îl îndepărtează pe om de Creator.

Aici este o chestiune de depășire a acestora. Deși omul observă multe contradicții în Providența Lui, trebuie, totuși, să treacă peste ele, prin credință deasupra rațiunii și să-și spună că acestea sunt Providența binevoitoare. Acesta este înțelesul pentru ceea ce este scris despre Moise, „Și Moise și-a ascuns fața”. Asta înseamnă că el a văzut toate neconcordanțele și le-a impiedicat prin efort, cu puterea credinței deasupra rațiunii.

Este așa cum au spus Înțelepții noștri, ”În schimb pentru ‚și Moise și-a ascuns fața; pentru că i-a fost teamă să privească’, el a fost recompensat cu ‚Și asemănarea Domnului vede el, iată’”. Acesta este sensul pentru, „Cine este orb, în afară de servitorul Meu? Sau surd, ca și mesagerul Meu?”

Se știe că Eynaim (ochi) sunt numiți „rațiune”, „minte”, adică ochii minții.  Asta, deoarece, cu ceva ce percepem în minte, spunem, ”dar vedem că mintea și rațiunea ne determină să spunem așa”.

Așadar, cel ce merge deasupra rațiunii este ca și cineva care nu are ochi și este numit „orb”, adică pretinde că este orb. De asemenea, cineva care nu vrea să audă ce îi spun spionii și pretinde a fi surd, este numit „surd”. Acesta este înțelesul pentru „Cine este orb, în afară de servitorul Meu? Sau surd, ca și mesagerul Meu?”.

Astfel, când se spune, „care au  ochi, dar nu văd, care au urechi, dar nu aud”, asta înseamnă că acela nu vrea să se supună nevoilor rațiunii și la ceea ce-i aud urechile, după cum este scris despre Joșua, fiul lui Nun, că niciun zvon rău nu a intrat în urechile lui. Acesta este sensul pentru Aderet Sear, că a avut multe contradicții și judecăți. Fiecare contradicție este numită Sear (păr) și sub fiecare Sear este o incizie.

Asta înseamnă că omul face o incizie în cap, adică gândul străin îi fisurează și îi străpunge capul. Când omul are multe gânduri străine, se consideră că are mult Searot și asta este numit Aderet Sear.

Aceasta este semnificația a ceea ce este scris despre Elișa: ”Așa încât el a plecat de acolo și l-a găsit pe Elișa, fiul lui Șapat, care ara cu douăsprezece juguri de boi aflate în fața sa, iar el se afla cu al doisprezecelea; și Eliahu a trecut peste el și a aruncat mantaua sa peste el” (Regi 1,19). (Jugul reprezintă o pereche de Bakar (boi), căci ei arau cu perechi de boi care erau legați împreună. Acestea se numesc juguri). Bakar înseamnă Bikoret (criticism, analiza) și doisprezece se referă la completitudinea nivelului (cum sunt douăsprezece luni și douăspezece ore).

Cu alte cuvinte persoana deține deja toate discernămintele de Searot care pot exista în lume și apoi, formează Searot, adică este realizat Aderet Sear. Totuși, în cazul lui Elișa, s-a petrecut în forma dimineții lui Iosif, așa după cum este scris. ”De îndată ce s-a luminat de dimineață oamenii au fost alungați, ei și măgarii lor”.

Adică persoana a fost deja răsplătită cu Lumina care se așterne peste aceste contradicții, deoarece datorită contradicțiilor, numite critici (discerneri), atunci când se dorește depășirea lor, aceasta se realizează prin atragerea asupra lor a Luminii. Este așa după cum este scris, ”Acela care vine să se purifice, este ajutat”.

Deoarece persoana a atras deja Lumina peste tot criticismul și nu mai are nimic de adăugat, din moment ce tot criticismul a fost completat în el, criticismul și contradicțiile din interiorul lui se sfârșesc de la sine. Acest proces urmează regula că nu există nicio operațiune fără scop, pentru că nu există niciun operator fără scop.

Trebuie să înțelegem că, lucrurile care îi par unei persoane ca fiind contradictorii conducerii ”Celui bun care face bine”, sunt astfel doar pentru a-l sili pe acela să atragă Lumina Superioară asupra acestor contradicții, atunci când dorește să prevaleze peste aceste contradicții. Altfel el nu poate reuși. Și este numită  ”măreția Creatorului”, aceea pe care omul o atrage atunci când simte contradicțiile, numite Dinim (judecăți).

Cu alte cuvinte, contradicțiile pot fi anulate dacă omul vrea să le învingă, doar cu condiția ca el să extindă măreția Creatorului. Descoperim că aceste Dinim provoacă atragerea măreției Creatorului. Acesta este înțelesul a ceea ce este scris, ”și a aruncat mantaua sa peste el”.

Adică, ulterior, el I-a atribuit Lui întreaga sa mantie de păr, însemnând Creatorului. Aceasta presupune că acum persoana vede că mantia i-a fost dată lui, în mod deliberat, de către Creator, tocmai pentru a atrage asupra lor Lumina Superioară.

Totuși, persoana poate să vadă toate acestea doar mai târziu, după ce i-a fost acordată Lumina care se așează peste aceste contradicții și Dinim pe care le-a avut la început. În acest mod el vede că, fără păr, adică fără coborâri, nu ar exista un loc în care să poată fi primită Lumina Superioară, căci nu există Lumină fără un Kli (vas de primire).

Drept urmare, omul vede că toată măreția Creatorului, pe care a dobândit-o, s-a datorat Searot, și contradicțiilor pe care le-a avut. Acesta este înțelesul vorbelor, ”Dumnezeu din înalt este puternic”. Adică măreția Creatorului este acordată prin Aderet, acesta fiind și înțelesul spuselor, ”Fie ca înaltele laude ale Domnului să se afle în gura lor”.

Aceasta înseamnă că, greșelile în munca pentru Dumnezeu îl fac pe om să se înalțe, căci, fără un imbold, el nu are de ce să facă nicio mișcare. Persoana este de acord să rămână în starea în care se găsește, pe când, dacă el coboară la un nivel inferior aceluia pe care îl acceptă, această coborâre îi dă puterea de a se ridica, pentru că el nu poate rămâne într-o situație atât de rea, el nu poate fi de acord să stea așa, în starea la care a coborât.

Din acest motiv omul trebuie, întotdeauna, să se prevaleze și să iasă din starea de coborâre. În această stare el trebuie să atragă asupra lui măreția Creatorului. Aceasta, la rândul său, îl forțează pe om să extindă forțele înalte de Sus, în caz contrar el va rămâne într-o decădere absolută. Prin urmare, cu ajutorul Searot, persoana descoperă treptat măreția Creatorului, până când află Numele Creatorului, numite ”cele treisprezece atribute ale Milei”. Acesta este sensul cuvintelor, ”și cel bătrân îl va servi pe cel tânăr” și ”cel rău îl va pregăti, dar cel drept îl va purta”, ca și ”iar tu trebuie să-l servești pe fratele tău”.

Cu alte cuvinte, toată sclavia, toate contradicțiile care au existat, păreau că stau în calea Muncii Sfinte și că lucrează împotriva Kdușa (Sfințenie). Acum, când i-a fost acordată Lumina lui Dumnezeu, care este așternută peste aceste contradicții, omul vede că acestea serveau, de fapt, Kdușa. Adică, prin ele, s-a format un spațiu necesar pentru îmbrăcarea Kdușa în hainele acestora. Iar aceasta se numește ”cel rău îl va pregăti, dar cel drept îl va purta”, altfel spus, ele i-au dăruit Kelim (vasele) precum și spațiul pentru Kdușa.

Acum putem interpreta ceea ce au scris înțelepții noștri (Hagiga 15a), ”Recompensat – un om drept. El duce în cer partea sa și pe aceea a prietenului său. Condamnat – un om rău. El duce în iad partea sa și pe aceea a prietenului său”. Aceasta înseamnă că omul ia de la prietenul său Dinim și gândurile străine, ceea ce trebuie interpretat relativ la întreaga lume, adică, din acest motiv a fost creată lumea, cu atât de mulți oameni în ea, fiecare cu propriile sale gânduri și opinii, și toți fiind prezenți în aceeași lume.

Aceasta a fost creată astfel, deliberat, astfel încât fiecare om să fie incorporat în toate gândurile prietenului său. Iar, atunci când persoana se căiește, câștigul din această căință va fi Hitkalelut (amestecarea/ încorporarea/ integrarea).

Astfel, atunci când cineva vrea să se căiască, el trebuie să se condamne pe el precum și întreaga lume, pe o scală de merit, din moment ce el însuși este încorporat în toate gândurile și intențiile străine, ale întregii lumi. Acesta este sensul vorbelor, ”Condamnat – un om rău. El duce în iad partea sa și pe aceea a prietenului său”.

Urmează că, atunci când omul era încă rău, numit ”Condamnat”, partea lui era din Searot, contradicții și gânduri străine. El era, de asemenea, integrat cu partea de iad a prietenului său, adică el era incorporat în toate intențiile întregii populații a lumii.

Prin urmare, atunci când, mai târziu, devine ”Recompensat – un om drept”, adică după ce s-a căit, el s-a condamnat pe el însuși și întreaga lume, ”pe o scală de merit, el duce în rai partea sa și pe aceea a prietenului său”. Este astfel, deoarece omul trebuie să extragă Lumina Superioară chiar și pentru gândurile străine ale tuturor oamenilor din lume, deoarece este amestecat cu ei și trebuie să-i condamne, și pe ei, pe o scală de merit.

Aceasta se face tocmai prin atragerea Luminii Superioare peste aceste Dinim ale populației. Deși ei înșiși nu pot primi această Lumină pe care a atras-o el în numele lor, pentru că nu au un Kelim, vase pregătite în acest scop, cu toate acestea el extrage Lumină și pentru ei.

Însă, trebuie să interpretăm aceasta în concordanță cu bine-cunoscuta regulă despre acela care provoacă extensia Luminilor în Nivelurile Superioare, care spune că, în aceeași măsură în care induce Lumină în Partea Superioară, el primește de la aceste Lumini, căci el a constituit cauza. În mod corespunzător, cel rău, de asemenea ar trebui să primească o parte din Luminile pe care le-a indus în cei drepți.

Pentru a înțelege aceasta, trebuie să explicăm problema sorților. Erau două lozuri (sorți, zaruri), așa după cum este scris, ”un loz pentru Domnul și celălalt loz pentru Azazel”. Se știe că sorții reprezintă o chestiune mai presus de rațiune. Prin urmare, atunci când lozul este mai presus de rațiune, el are ca efect ca lozul celălalt să fie pentru Azazel.

Acesta este înțelesul lui ”se va învârteji peste capetele celor răi”. Deoarece el a extins Lumina Superioară prin aceste contradicții. Descoperim că, în acest mod, crește măreția Creatorului iar pentru cel drept constituie un pas înapoi, deoarece întreaga lor dorință este în limita rațiunii. Și, atunci când Lumina, pe bază de mai presus de rațiune, crește, ei se diminuează și sunt anulați.

Deci, tot ceea ce dețin cei răi este ajutorul acordat celor drepți pentru a extinde măreția Creatorului, iar după aceea ei sunt anulați. Aceasta este numită ”Răsplătit – el duce în rai partea sa și pe aceea a prietenului său”. (Aceasta implică faptul că acțiunea aceluia care ajută la efectuarea corecției prin crearea realității apariției Luminii prin fapte bune, doar aceea rămâne în Kdușa. Omul primește ceea ce a indus Deasupra (în superior), în scopul de a crea un loc pentru expansiunea Luminii. În acea stare, cel de jos primește ceea ce a cauzat Celui de Sus. Cu toate acestea, contradicțiile și Dinim sunt anulate, fiind înlocuite de măreția Creatorului, care apare asupra mai presus de rațiune, în timp ce ei ar dori să apară exact asupra Kelim-vaselor de rațiune; și din acest motiv ei sunt anulați. Aceasta este o interpretare posibilă.)

Cu toate acestea, chiar și pentru gândurile străine, acelea peste care poporul a cauzat atragerea măreției, a rămas Lumina respectivă. Atunci când vor merita să primească, ei vor primi, fiecare dintre ei, în măsura contribuiției la atragerea Luminii Superioare asupra lor.

Aceasta este și semnificația spuselor, ”Un drum care trece prin despicătura unui fir de păr”, din Sfântul Zohar (partea 15) și în Comentariul Sulam (paragraful 33, pag. 56), care face distincția între dreapta și stânga. Cei doi sorți de Yom haKipurim reprezintă căința din frică. De asemenea mai există și sorții de Purim, care reprezintă căința din dragoste.

A fost astfel deoarece, erau vremurile anterioare construcției Templului și, într-un asemenea timp, ei aveau nevoie de căința din iubire. Dar, mai întâi, trebuia să existe nevoia lor de a se căi. Această nevoie cauzează Dinim și Searot (pluralul pentru păr). Acesta este și înțelesul spuselor că Haman a primit autoritate de Sus și, prin intermediul lui, Eu așez peste voi guvernarea, aceea prin care el vă va conduce.

De aceea este scris că Haman ”a tras pur, adică la sorți” în luna lui Adar, care este a douăsprezecea, așa după cum este scris ”doisprezece boi”, în legătură cu Elișa. Este scris, ”două rânduri, șase pe un rând” care este luna lui Adar, adică Aderet Sear, care sunt cele mai mari Dinim.

Prin acestea, Haman și-a dat seama că-l poate înfrânge Israel, deoarece Moise a murit în luna lui Adar. Totuși, el nu a știut că Moise s-a născut în acea lună, în modul ”și ei au văzut că era bine astfel”. Este astfel deoarece, atunci când cineva se întărește, în situația cea mai dificilă, aceluia îi este acordată cea mai mare dintre Lumini, numită ”măreția Creatorului”.  

Aceasta este semnificația expresiei ”fir de in împletit cu finețe”. Cu alte cuvinte, deoarece li s-a acordat lor ”drumul care trece prin despicătura unui fir de păr”, ”două rânduri, șase pe un rând”, a urmat împletit, de la cuvintele un străin a îndepărtat. Înseamnă că Sitra Achra, adică străinul, este anulat și a plecat, deoarece și-a completat deja sarcina.

Înțelegeți deci, că toate Dinim și contradicțiile au venit numai pentru a arăta măreția Creatorului. Prin urmare, în cazul lui Iacob, care era un om lipsit de păr, fără  Searot, era imposibil să se dezvăluie măreția Creatorului, deoarece el nu avea niciun motiv și nevoie de a extinde Luminile. Din acest motiv Iacob era incapabil de a primi binecuvântările de la Isac, el neavând Kelim (vase), și nu există Lumină fără un Kli (vas). De aceea l-a sfătuit Rebeca să îmbrace hainele lui Esau.

Și aceasta este semnificația vorbelor ”și mâna lui apucase călcâiul lui Esau”. Adică, deși el nu avea niciun fel de păr, el l-a preluat de la Esau. Aceasta este ceea ce a văzut și a spus Isac, ”mâinile sunt ale lui Esau, dar vocea este a lui Iacob”. Cu alte cuvinte, lui Isac i-a plăcut corecția făcută de Iacob și, prin aceasta, au fost create Kelim-vasele lui pentru binecuvântări.

Din acest motiv avem nevoie de o lume atât de mare, cu atât de mulți oameni în ea. Tocmai pentru ca fiecare să fie incorporat în prietenul său. Urmează că fiecare individ este incorporat în gândurile și dorințele întregii lumi.

De aceea o persoană este numită ”o mică lume” în sine, exact din motivul de mai sus. Tot acesta este înțelesul lui ”Nerecompensat”. Adică, atunci când omul încă nu s-a purificat, ”El duce în iad partea sa și pe aceea a prietenului său”. Înseamnă că el este încorporat în iadul prietenului său.

Mai mult, chiar și atunci când persoana și-a corectat deja partea sa de iad, dacă nu a corectat și partea prietenului său, adică partea sa care este încorporată în lume, el nu este considerat întreg.

Acum putem înțelege că, deși Iacob era lipsit de păr, fără Searot, el tot mai strângea călcâiul lui Esau. Adică, el preia Searot prin faptul că este încorporat în Esau.

Prin urmare, atunci când cineva este recompensat cu corectarea acestor părți, el duce partea prietenului său în rai, raportat la măsura de măreție a Luminii Superioare pe care a extins-o peste Searot-părul celorlalți oameni. El este recompensat cu asta, chiar dacă poporul nu poate încă primi, deoarece nu are calificarea necesară.

Acum putem înțelege disputa dintre Iacob și Esau. Esau a spus ”Eu am destul” iar Iacob a spus ”Eu am totul”, adică ”două rânduri, șase pe un rând”, aceasta însemnând în limitele rațiunii și mai presus de rațiune, ceea ce constituie dorința de a primi și Lumina Dvekut (a Adeziunii).

Esau a spus ”Eu am destul”, indicând o Lumină care vine în vasele de recepție, în limitele rațiunii. Iacob a spus că el are totul, aceasta însemnând ambele discernăminte. Cu alte cuvinte, el folosea vasele de recepție, dar avea și Lumina Dvekut.

Acesta este înțelesul mulțimii amestecate din care s-a făcut vițelul și s-a spus, ”acesta este zeul tău, o, Israel”, adică Ele (acestea) fără Mi (cine), căci ei doreau să se conecteze doar la Ele, nu și la Mi. Aceasta presupune că ei nu le doreau pe amândouă, adică și pe Mi și pe Ele, care, împreună alcătuiesc Numele Elokim (Creator), cu alte cuvinte destul și totul. Aceasta este ceea ce ei nu au vrut.

Iar înțelesul lui Heruvim este tot acesta, Kravia și Patia. Un Heruv la un capăt, care semnifică destul și un Heruv la celălalt capăt, care este discernământul lui totul. Acesta este și sensul vorbelor ”Vocea care îi vorbește dintre cei doi heruvimi”.

Dar cum este posibil acest lucru? În fond, ei sunt capete, opuși unul altuia. Cu toate acestea, el trebuie să facă precum nebunul (Patia) și să primească în acest mod. Și aceasta poartă numele de ‘mai presus de rațiune’: cineva face ceea ce i s-a spus, deși el nu înțelege nimic din ceea ce i s-a spus.

Cu privire la ”totul”, numit ‘mai presus de rațiune’, omul ar trebui să încerce să lucreze cu bucurie, căci prin bucurie apare adevărata măsură a tot. Dacă persoana nu are bucurie, atunci el ar trebui să se consume interior din această cauză, pentru că acesta este locul principal al muncii, în descoperirea bucuriei în lucrul mai presus de rațiune.

Ca atare, atunci când cineva nu are bucurie din această muncă, el ar trebui să fie profund tulburat din această cauză. Acesta este și înțelesul textului, ”a cărui inimă îl face pe el doritor”, cu alte cuvinte suferă și se chinuie că nu are bucurie din această muncă.

Tot acesta este și înțelesul vorbelor ”pentru că nu L-ai servit pe Domnul Dumnezeul tău cu bucurie, din cauza abundenței tuturor acestor lucruri”. În fapt, ai lăsat totul și ai luat doar destul. Drept urmare, la final vei fi departe în jos, lipsit de orice, adică vei pierde chiar și ceea ce era destul. Pe când, în măsura în care cineva are ”totul” și se găsește în bucurie, atunci lui îi este împărtășit și acest ”destul”.

Trebuie să interpretăm în mod similar și ”femeile plângând după Tamuz” (Ezekiel 8). Interpretarea lui Rași este aceea că ele erau idolatre și, pentru că el avea plumb în ochii săi, îl încălzeau pentru a topi plumbul și a-l scurge afară din ochi.

Chestiunea plângerii trebuie să o interpretăm în sensul că ei nu aveau nicio bucurie, deoarece aveau praf în ochi. Praful este Bhina Dalet (al patrulea discernământ), care este Împărăția Cerurilor și anume credința mai presus de rațiune.

Acest discernământ poartă forma prafului, adică nu este important. Și această muncă are gust de praf, fiind neimportantă ca și praful. Alegoria despre femeile care plângeau pentru Tamuz se referă la faptul că ei au ars această idolatrie, astfel încât, prin încălzire, praful să iasă din interiorul plumbului.

Aceasta implică faptul că ei plângeau pentru lucrul care le-a fost dat, de a crede, mai presus de rațiune, în conducerea benevolentă a Lui. În timp ce, prin rațiune, ei vedeau doar contradicții în conducerea Lui. Această muncă este munca în Kdușa iar ei voiau să înlăture praful, adică munca mai presus de rațiune, numită ”praf”. Însă, ochii, numiți ”vedere”, implică a vedea conducerea Lui, din poziția de ‘în limitele rațiunii’. Iar aceasta se cheamă ”idolatrie”.

Această situație seamănă cu aceea a unei persoane care se îndeletnicește cu vase de lut, a cărui muncă este de a face oale de lut. Ordinea lucrului este astfel încât mai întâi trebuie să facă bulgări rotunzi din lut și apoi taie și face găuri în aceste bile. Iar atunci când băiatul lui, vede ceea ce face tatăl său, strigă ”Tată, de ce strici bilele?” Băiatul nu înțelege faptul că găurile sunt scopul principal al tatălui, deoarece doar cavitățile pot deveni receptaculi și vrea să astupe găurile făcute de tatăl său, în bile.

La fel este și aici cu acest praf din interiorul ochilor, care îi împiedică vederea, așa încât în orice parte ar privi, el vede contradicții în Providență. Dar tocmai acesta este întregul Kli cu ajutorul căruia el poate descoperi scânteile iubirii necondiționate, numită ”o bucurie a Mițva”. S-a spus despre aceasta că, ”dacă nu l-ar fi ajutat Creatorul, el nu ar fi putut trage folos”. Adică, dacă nu i-ar fi dat Creatorul aceste gânduri, el nu ar fi fost capabil să primească nicio ridicare.

Previous article34. Profitul unui pământ
Next article32. Un destin este o trezire de sus
Mirela S.
Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala. "Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”. … Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."