26. Viitorul omului depinde şi este legat de gratitudinea lui pentru trecut

0
1131
shamati

***

Am auzit în 1943

Este scris: „Domnul este înalt și cel mărunt îl va vedea”, căci numai cel mărunt poate vedea măreția. Literele Yakar (Prețios) sunt literele Yakir (va ști). Înseamnă că omul știe măreția unui lucru, în măsura în care acesta este de preț pentru el.

Omul este impresionat în concordanță cu importanța lucrului. Impresia îi aduce o senzație în inimă și, în concordanță cu măsura în care omul recunoaște importanța lucrului, se naște bucuria în el.

Astfel, dacă omul își recunoaște micimea, că nu este mai privilegiat decât contemporanii săi, adică vede că există mulți oameni în lume cărora nu li s-a dat puterea să presteze munca sfântă, nici măcar în cel mai simplu mod, chiar fără intenție și în Lo Lișma (Nu pentru Numele Ei), nici măcar în Lo Lișma al Lo Lișma, și nici în pregătirea pentru aranjarea veșmântului Sanctității (Kdușa), în timp ce i s-a dat dorința și gândul că nu va presta niciodată, nici ocazional, munca sfântă, nici chiar în cel mai simplu mod posibil, dacă omul poate aprecia importanța acesteia, în concordanță cu importanța pe care o atribuie muncii sfinte, în acea măsura el trebuie să aducă laude și să fie recunoscător pentru ea.

Este astfel, deoarece e adevărat că nu putem aprecia importanța capacității de a respecta, uneori, Mițvot ale Creatorului, chiar și fără intenție. În acea stare, omul începe să simtă exaltare și bucurie în inima sa.

Lauda și recunoștința pe care omul le aduce îi amplifică sentimentele și este încântat de fiecare moment din munca sfântă, știe al cui muncitor este el și, astfel se avântă tot mai sus. Acesta este înțelesul a ceea ce e scris: ”Îți mulțumesc Ție pentru bunăvoința pe care mi-ai arătat-o”, adică pentru trecut, și astfel, omul poate spune cu încredere: „și pentru bunăvoința pe care mi-o vei arăta”.

 

Previous article27. Ce semnifică „Domnul este înalt și cel mărunt îl va vedea”
Next article25. Lucrurile care pornesc din inimă
Mirela S.
Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala. "Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”. … Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."