16. Ce este Ziua Domnului și Noaptea Domnului, în muncă

0
1105
shamati

***

Am auzit, 1941, Ierusalim

Înțelepții noștri, Hazal au spus despre versetul “Vai celor care vor Ziua Domnului! Pentru ce vă trebuie vouă Ziua Domnului? Este întuneric, și nu lumină” (Amos 5), că este parabola “Cocoșul și liliacul ce așteptau Lumina”.

I-a spus cocoșul liliacului: “Eu aștept Lumina, Lumina care este a mea, iar ție pentru ce îți trebuie Lumina?” (Sanhedrin 98, 72).

Asta înseamnă că, întrucât liliacul nu are ochi să vadă, ce câștigă din lumina soarelui?

Chiar dimpotrivă, pe cel ce nu are ochi – lumina soarelui îl întunecă și mai mult.

Și trebuie înțeleasă această parabolă în sensul că: ce legătură au ochii, vederea, în Lumina Domnului – ceea ce se cheamă Ziua Domnului, de ni s-a dat pentru asta parabola cu liliacul, adică, “cel care nu are ochi, rămâne în întuneric”.

Și mai trebuie înțeles ce este Ziua Domnului, ce este Noaptea Domnului, ce diferență este între ele.

Ziua omului o observăm după răsăritul soarelui, dar cum deosebim asta de Ziua Domnului?

Răspunsul este: apariția soarelui, adică atunci când soarele răsare pe pământ, noi o numim zi; și timpul când nu strălucește, îl numim întuneric.

Așa și despre Creator: Zi se cheamă revelație, iar Întuneric (Noapte) se cheamă ascunderea feței. Adică, atunci când este o revelație a feței, și îi este clară ca ziua, asta se cheamă Zi, după cum au zis Înțelepții în versetul: “Ucigașul se ridică odată cu lumina, omoară pe cei săraci și nevoiași, iar noaptea va fi ca un hoț”. “Și noaptea va fi ca un hoț” înseamnă că lumina este zi. Dacă îți este clar că lumina ce vine peste suflete, ea este ucigașul, înseamnă că ea îi poate salva sufletul. (Psahim 2)

După cum vedem, în ce privește Ziua – spune Gmarah – subiectul este clar ca lumina zilei.

Astfel, Ziua Domnului va însemna că Providența – modul în care Creatorul conduce lumea – e clar că este bună și binefăcătoare.

De exemplu, când el se roagă, imediat i se răspunde la rugăciune și primește ce a cerut, pentru ce s-a rugat, și în orice loc se îndreaptă el reușește – asta se cheamă Ziua Domnului.

Dimpotrivă, întunericul, care este Noapte, înseamnă ascunderea feței, ceea ce îi aduce dubii despre Providența bună și binefăcătoare, și gânduri străine.

Adică ascunderea Providenței îi aduce toate părerile și gândurile străine – asta se cheamă întuneric și Noapte. Adică omul se află în starea în care simte că lumea i s-a întunecat.

Și astfel trebuie interpretat versetul “Vai celor care vor ziua Domnului! Pentru ce vă trebuie vouă ziua Domnului? Este întuneric, și nu lumină”.

‘Cei care așteaptă Lumina Domnului’, se referă la cei care așteaptă să câștige starea (spirituală), credința deasupra rațiunii, să fie credința atât de puternică, încât să poată vedea cu toată claritatea că așa este: Domnul conduce lumea cu bunăvoință.

Adică ei nu vor să vadă că El este bun și binefăcător, pentru că vederea este împotriva credinței, altfel spus credința se află acolo unde se împotrivește rațiunii, și omul face lucrul care se împotrivește rațiunii – asta se numește credința deasupra rațiunii.

Adică, ei să creadă că felul în care Creatorul conduce creaturile este bun și binefăcător.

Și despre ceea ce ei nu văd cu toată claritatea, ei nu zic Domnului “Noi vrem să vedem starea de bun și binefăcător când ne aflăm în starea de vedere din rațiune”, Dimpotrivă, ei vor ca asta să le rămână în starea de credință deasupra rațiunii.

Doar că ei cer Domnului să le dea putere să fie credința atât de puternică precum ar vedea în starea de rațiune.                                 

Adică nu va fi diferență între credința și cunoștința din rațiune.

Asta, ei, cei care vor să fie lipiți de Domnul, numesc Ziua Domnului.

Adică, dacă ar simți asta (că Domnul e bun și binefăcător) la nivelul rațiunii, atunci Lumina Domnului, ce se cheamă  Abundența cea de Sus va merge în vasele de primire numite vase separate, și ei nu vor asta, pentru că înseamnă a merge în dorința de a primi, ceea ce este opusă Divinității (Sanctității) – Kdușa, care este împotriva dorinței de a primi pentru sine însuși.

Ci ei vor să fie lipiți de Domnul, ceea ce se poate doar prin echivalență de formă.

Însă, pentru ca omul să ajungă a avea dorința și pofta să fie lipit de El, și fiindcă omul este creat cu natura dorinței pentru sine însuși, cum se poate ajunge la ceva care este opus naturii?

De aceea omul trebuie să depună mult efort până va obține cea de a doua natură – dorința de a dărui.

Pe parcurs ce omul câștigă dorința de a dărui, el este apt (pregătit) (kașer) să primească Abundența de Sus, fără să dăuneze, pentru că toate defectele vin doar din dorința de a primi pentru sine însuși.

Altfel spus, chiar și în timp ce face ceva în intenția de a dărui, înlăuntrul lui este gândul că va primi ceva în schimb pentru acțiunea de dăruire pe care o face acum.

Pe scurt, nu este în puterea omului să facă ceva, dacă nu va primi ceva în schimb pentru acțiunea sa.

Fiecare trebuie să simtă plăcere, și fiecare plăcere pe care omul o primește pentru sine însuși, obligatoriu îl separă de viață (viața spirituală).

Și el se oprește de a fi lipit de Creator, fiindcă faptul de aderare la Creator (Dvekut) se măsoară prin echivalența de formă, de aceea, din propriile puteri nu poate fi dăruire pură, fără niciun amestec de primire.

Prin urmare, pentru ca omul să aibă puterea de a dărui, avem nevoie de a doua natură, de forța de a ajunge la echivalență de formă.

Altfel spus, Creatorul este cel care dăruie fără să primească, nu are vreo lipsă.

Adică ceea ce dăruie nu este din motiv de lipsă, în sensul că ar simți că îi lipsește să dăruie, dacă nu ar avea cui dărui. Ci trebuie să înțelegem că e ca un joc.

Adică, faptul că vrea să dăruie nu înseamnă că are nevoie de asta, ci totul este precum joaca.

Este precum Înțelepții noștri au spus, în legătura cu Matroana: “Ea a întrebat ce face Domnul (Sfântul Binecuvântat) după ce creează lumea?” și răspunsul a fost: “Stă și se joacă cu balena (monstrul mării)”. Despre asta se spune: “Balena (Leviathan), asta ai creat-o pentru a te juca cu ea” (Munca străină, munca de idolatrizare, Avoda Zara, pag. 9). Faptul despre balenă se referă la nivelul de aderare și unitate, precum e spus: “Ca o ghirlandă (îmbrățișați) omul și companiile”, semnificând că scopul este Unitatea Creatorului cu creaturile, și asta e ca un joc și nu ține de dorință sau de necesitate.

Și diferența între joc și dorință constă în faptul că tot ce vine din dorință este ceva necesar, și dacă nu își realizează dorința, atunci simte lipsa. Iar dacă este o joacă, chiar dacă nu obține ceea ce vrea, nu simte vreo lipsă.

Precum se spune: “Nu-i nimic că nu am obținut ce-am gândit, nu e așa de important”, pentru că toată dorința care o avea pentru acel lucru era doar din joacă, și nu din seriozitate.

Rezultă că întregul scop este ca toată munca omului să fie din dorința întreagă de a dărui, fără nicio dorință și poftă de a primi plăcere în schimbul muncii lui.

Și acesta e un grad înalt, pentru că e gradul Domnului.

Aceasta se cheamă Ziua Domnului, deoarece Ziua Domnului se numește Perfecțiune (întreg, complet) – după cum e scris “Și vor întuneca stelele dimineții, va spera la lumină, și nu e”. Lumina e considerată Perfecțiunea.

Și când omul obține cea de a doua natură – dorința de a dărui – ceea ce Creatorul îi dă după prima natură – dorința de a primi – și primește dorința de a dărui, atunci este apt să servească Creatorul cu perfecțiune. Asta se consideră Ziua Domnului.

Prin urmare, cel care încă nu a obținut cea de a doua natură, ca să poată servi Domnului în dăruire,  așteaptă să o câștige, adică așteaptă starea de a dărui.

Înseamnă că deja s-a străduit și a făcut tot ce-i stă în puteri ca să câștige aceasta forță, și atunci este considerat că așteaptă Ziua Domnului, adică să aibă echivalență de formă cu El.

Iar când vine Ziua Domnului, el are o bucurie de excepție, e bucuros că a ieșit de sub stăpânirea dorinței de a primi pentru sine însuși, care îl desparte de Creator.

Și asta o consideră ca și cum a urcat în vârful muntelui.

În schimb, cel a cărui muncă e doar la nivelul de a primi pentru sine însuși, este invers, pentru că se bucură doar în măsura în care gândește că va avea ceva în schimb.

Și devine trist și leneș, în timp ce vede că dorința de a primi nu obține nimic în schimbul muncii.

Și ajunge câteodată “să se răzgândească” și spune: “Nu am jurat asta”.

Astfel este, cu atât mai mult, despre Ziua Domnului, când se primește puterea de a dărui.

Dacă i s-ar spune cuiva că acesta va fi câștigul lui în timp ce se ocupă în Tora și Mițvot, el va spune: “Asta eu consider întuneric și nu lumină” pentru că știind asta îl aduce în întuneric.

 

Previous article17. Ce semnifică faptul că Sitra Ahra este numită “Malchut fără Coroană”
Next article15. Ce înseamnă să slujești alți Dumnezei
Mirela S.
Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala. "Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”. … Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."