124. Un Șabat din Geneză, și din cei șase mii de ani

0
924
shamati

***

Am auzit

 

Există două discernăminte de Șabat: 1) din Bereșit (Geneză/început); 2) din cei șase mii de ani. Iar diferența dintre ele este următoarea: se știe că există oprire și pauză. Oprirea este atunci când nu se mai poate adăuga nimic. Pauza, însă, izvorăște din cuvintele ”a sta” și ”a se odihni”, ceea ce presupune că persoana se află în toiul muncii sale. Deoarece el nu are putere să-și continue munca, el stă și se odihnește pentru a se învigora și a-și putea relua munca.

Șabatul din Bereșit este discernământul de a nu mai avea nimic în plus de adăugat. Acesta este numit ”o oprire”. Șabatul din cei șase mii de ani este considerat pauză, prin care persoana primește puterea de a-și continua munca în zilele din săptămână.

Acum putem înțelege cuvintele înțelepților noștri: ”Șabatul spuse ‘Le-ai dat tuturor o pereche, doar mie Tu nu mi-ai dat’”. Și Creatorul a replicat ”Israel va fi partenerul tău”. Un partener adică ZA. Dacă există o Nukva, poate fi și o (cuplare) Zivug și din Zivug rezultă vlăstarul, care înseamnă reînnoire și adăugări.

Nukva este o lipsă. Dacă într-un anume loc este o deficiență atunci este loc pentru a corecta lipsa și toate corecțiile se consideră a fi îndeplinite prin atragerea Luminii Superioare la locul deficienței. Prin urmare, la început nu exista aici nicio deficiență, ci toată lipsa pe care ei o considerau a fi deficiență, a venit în primul rând sub forma corecției, însemnând că astfel Lumina Superioară ar curge de Deasupra.

Situația este similară cu aceea a unuia care se adâncește în studiul unei probleme și se străduiește să o înțeleagă. Iar când ajunge la semnificația ei, atunci se petrece o răsturnare, el nu simte că mai înainte, atunci când nu înțelegea chestiunea, ar fi suferit. Ci mai degrabă se bucură pentru că acum are plăcere. Plăcerea se măsoară prin mărimea efortului pe care l-a efectuat persoana anterior înțelegerii problemei.

Așadar, timpul alocat adâncirii se numește Nukva, o Lipsa. Iar când omul se unește cu deficiența, el produce vlăstarul, reînnoirea. Din acest motiv a argumentat Șabatul, ”Din moment ce în Șabat nu există muncă, nu va fi nici vlăstar și nici reînnoire”.

Previous article125. Cel care desfată Șabatul
Next article123. Divorțul, ca și mâna sa, vin împreună
Mirela S.
Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala. "Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”. … Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."