Arvut

0
1786
baal-hasulam

Arvut (Garanția reciprocă)

(Continuare din “Matan Torah”)

Tot poporul Israel este răspunzător unul pentru celalalt

(Sanhedrin, 27b, Șavuot 39)

Aici vorbim despre Arvut (Garanția reciprocă), când toți din neamul Israel au devenit răspunzători unii pentru ceilalți. Pentru că Torah nu le-a fost dată, până ce fiecare din neamul Israel nu a fost întrebat dacă este de acord să ia asupra să Mițva– legea de a iubi pe alții în măsură deplină, exprimată în cuvintele: “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți” (după cum este explicat în Itemii 2 și 3, examinați în profunzime aici). Asta înseamnă că fiecare din Israel își asuma să aiba grijă și să lucreze pentru fiecare membru al poporului și să îi satisfacă toate nevoile, nu în măsură mai mică decât cea întipărită în el pentru a avea grijă de nevoile sale.

Iar când tot poporul a fost de acord, în unanimitate și a spus, “O să facem și o să auzim”, fiecare membru din Israel a devenit responsabil de faptul că niciunui membru al poporului nu-i va lipsi nimic. Abia atunci au fost ei vrednici să primească Torah – și nicidecum mai devreme.

Cu această responsabilitate colectivă, fiecare membru al poporului era eliberat de grija pentru nevoile trupului său și putea să respecte Mițva “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți” în măsura cea mai deplină și să dea tot ce are, oricărei persoane nevoiașe, căci nu îi mai pasă de existența propriului său corp, știind cu siguranță că este înconjurat de șase sute de mii de iubiți credincioși, care sunt gata să îi dea totul.

Din acest motiv, ei nu erau pregătiți să primească Torah în vremea lui Abraham, Isac și Iacob, ci numai când au ieșit din Egipt și când au devenit un adevarat popor. Numai atunci a existat posibilitatea garantării nevoilor tuturor, fără nicio neliniște și îngrijorare.

Însă atăta timp cât erau încă amestecați cu egiptenii, o parte din nevoile lor era neapărat dată în mâinile acestor sălbatici, pătrunși de iubirea de sine. Astfel, partea care este dată în mâinile străinilor nu va fi asigurată pentru nicio persoană a Israel, pentru că prietenii săi nu vor putea să satisfacă acele nevoi, ele nefiind în posesia lor. Prin urmare, atăta timp cât individul este tulburat de griji pentru sine, nu este capabil nici măcar să înceapă să respecte Mițva “Iubeste-ți prietenul ca pe tine însuți”.

Și vedeți, în mod evident, că acordarea Torei a trebuit să fie amânată până ce au ieșit din Egipt și au devenit un popor de sine stătător, astfel încât să se ocupe singuri de toate nevoile lor, fără să depindă de alții. Prin asta, s-au calificat ca să primească Arvut, menționat mai sus și atunci le-a fost dată Torah. Se dovedește că, chiar și după primirea Torei, dacă o mică parte a Israel trădează și se întoarce la necurația iubirii de sine, fără a ține seama de prietenii săi, aceeași cantitate de nevoie care e pusă în mâinile acelor puțini va împovăra Israel cu necesitatea de a o satisface.

Asta pentru că acei câțiva nu vor avea milă de ei deloc; așadar, întregul Israel va fi împiedicat să împlinească Mițva de a iubi pe prieten. Astfel, acești rebeli determină pe cei care respectă Torah să rămână în necurăția iubirii lor de sine, căci nu vor fi în stare să se implice în Mițva “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți” și să-și împlinească iubirea pentru ceilalți, fără ajutorul lor.

Ca urmare, toți din Israel răspund unii pentru alții, atât în partea pozitivă, cât și în cea negativă. În partea pozitivă, dacă respectă Arvut până când fiecare se îngrijește și satisface nevoile prietenilor săi, atunci pot să respecte pe deplin Torah și Mițvot, adică să aducă mulțumire Creatorului lor (Item 13). Iar în partea negativă, dacă o parte a poporului nu vrea să respecte Arvut, ci alege mai degrabă să se bălăcească în iubire de sine, această parte face ca și restul poporului să rămână cufundat în necurăția și în starea sa umilă, fără să găsească vreodată o cale de ieșire din necurație.

18.

Ca urmare, Tana (Rabi Șimon Bar Iohai) a descris Arvut ca pe doi oameni într-o barcă, în situația în care unul dintre ei a început să facă o gaură în barcă. Prietenul său l-a întrebat, “De ce faci gaura?”. Acesta i-a raspuns: “Ce treabă ai tu? Fac gaură sub mine, nu sub tine”. Iar acesta i-a raspuns: “Prostule! O să ne înecăm amândoi!” (VaIikra Raba, Capitolul 4).

De aici, învățăm că, de vreme ce acei rebeli se bălăcesc în iubirea de sine, prin acțiunile lor, ei construiesc un zid de fier, care împiedică pe cei ce respectă Torah să înceapă măcar să respecte pe deplin Torah și Mițvot în măsura preceptului “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, care este scara pentru a atinge Dvekut – Adeziunea cu El. Și cât de juste erau cuvintele proverbului care spunea, “Prostule, o să ne înecăm amândoi!”.

19.

Rabi Elazar, fiul lui Rașbi (Rabi Șimon Bar-Iochai), clarifică și mai mult acest concept de Arvut. Nu e destul pentru el ca toți din Israel să fie răspunzători unii pentru alții, ci întreaga lume e inclusă în acel Arvut. Într-adevar, aici nu există nicio controversă, căci toata lumea acceptă ca, de la bun început, este destul să pornești cu un singur popor în respectarea Torei, pentru a începe corectarea lumii. Era imposibil să se înceapă cu toate popoarele deodată, căci s-a spus despre Creator că El s-a dus cu Torah la fiecare popor și la fiecare limbă, iar aceștia n-au vrut să o primească. Cu alte cuvinte, erau cufundați în necurăția iubirii de sine până la gât – unii în adulter, alții cu jaf și crimă și așa mai departe, până când, în acele zile, a ajuns să fie imposibil de conceput măcar, să fie întrebați dacă sunt de acord să renunțe la iubirea de sine.

Ca urmare, Creatorul nu a găsit vreun popor sau vreo limbă demnă să primească Torah, cu excepția copiilor lui Abraham, Isac și Iacob, al căror merit ancestral se reflectă asupra lor, după cum au spus înțelepții noștri: “Patriarhii au respectat toată Torah încă dinainte ca aceasta să fie dată”. Asta înseamnă că, datorită exaltării sufletelor lor, ei aveau capacitatea să atingă toate căile Creatorului cu privire la spiritualitatea Torei, care pornește din Dvekut-ul lor, fără să aibă nevoie mai întâi de scara părții practice a Torei, pe care nu aveau deloc posibilitatea să o respecte, după cum stă scris în “Matan Torah”, Item 16.

Fără îndoială, și puritatea fizică, și exaltarea mentală a Sfinților noștri Părinți au influentat foarte mult pe fiii lor și pe fiii fiilor lor, iar virtutea s-a reflectat asupra acelei generații, ai cărei membri și-au asumat cu toții acea lucrare sublimă și fiecare a declarat clar: “Vom face și vom auzi”. Din această cauză, noi am fost desemnați, din necesitate, să fim un popor ales dintre toate națiunile. Astfel, numai membrii poporului Israel au fost admiși în Arvut-ul care se cere, iar celelalte popoare ale lumii, deloc, pentru că ele nu au participat la el. Și asta este realitatea, pur și simplu; cum ar fi putut Rabi Elazar să nu fie de acord cu ea?

20.

Dar sfârșitul corectării lumii va fi prin aducerea tuturor popoarelor din lume sub lucrarea Sa, căci stă scris: “Și Domnul va fi Rege peste tot pământul; în acea zi, Domnul va fi Unul, iar Numele Său va fi Unul” (Zaharia, 14:9). Iar textul precizează că “în acea zi” și nu înainte de asta. Și mai sunt câteva versete: “căci pământul va fi plin de cunoașterea Domnului…” (Isaia, 11:9) “…si toate popoarele vor curge către El” (Isaia, 2:2).

Dar rolul lui Israel față de restul lumii se aseamănă cu rolul Sfinților noștri Părinți față de neamul Israel: așa cum virtuțile părinților noștri ne-au ajutat să ne dezvoltam și să ne curătăm până ce am devenit vrednici să primim Torah; dacă n-ar fi fost părinții noștri, care au respectat Torah înainte ca ea să fie dată, cu siguranță că nu am fi fost mai buni decât oricare alt popor (Item 12).

De asemenea, poporul Israel trebuie să se definească pe sine și toți oamenii din lume prin Torah și prin Mițvot, să se dezvolte până ce ia asupra sa acea sublimă lucrare a iubirii pentru alții, care este scara către scopul Creației, care este Dvekut cu El.

Astfel, fiecare Mițva pe care o face fiecare persoană din neamul Israel – pentru a aduce mulțumire Creatorului său și nu pentru vreo plăcere personală – ajută într-o oarecare măsură la dezvoltarea tuturor oamenilor din lume. Asta pentru că nu se face dintr-odată, ci prin dezvoltare lentă, treptată, până ce crește la un grad atât de înalt, încât poate să aducă toți oamenii din lume la puritatea dorită. Și asta este ceea ce înțelepții noștri numesc “înclinarea balanței către virtute”, ceea ce înseamnă ca s-a atins greutatea necesară a purității. Și este comparată cu cântărirea, iar înclinarea balanței este atingerea greutății dorite.

21.

Acestea sunt cuvintele lui Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, care a spus că lumea este judecată după majoritate. El se referea la rolul națiunii Israel de a pregăti lumea pentru o anumită măsură a purității, până ce va fi vrednica să preia asupra sa lucrarea Lui, nu mai puțin decât a fost vrednic neamul lui Israel, la vremea la care a primit Torah. În cuvintele înțelepților noștri, se consideră că ei au realizat suficiente virtuți ca să treacă peste cântarul păcatului, care este această iubire de sine necurată.

Desigur, în cazul în care balanța virtuților, care este sublima realizare a beneficiului de a îi iubi pe alții, depășește cântarul murdar al păcatului, ei devin calificați pentru decizia și pentru acordul de a spune “Vom face și vom auzi”, cum a spus Israel. Dar înainte să fi obținut suficiente virtuți, iubirea de sine va predomina cu siguranță și va face ca ei să refuze să își asume povara Sa.

Înțelepții noștri au spus, “Cine execută o Mițva este fericit, căci s-a obligat pe sine și întreaga lume la o cântărire a meritelor”. Asta înseamnă că, în cele din urmă, un individ din neamul Israel își adaugă propria sa parte la decizia finală, la fel ca cineva care cântărește semințe de susan și le adaugă una câte una pe cântar, până ce se înclină balanța. Desigur, fiecare ia parte la această înclinare și, fără el, verdictul n-ar fi niciodată împlinit. La fel, se spune despre actele unui membru al Israel că ele hotărăsc întreaga lume la un cântar al meritelor. Asta pentru că, atunci când materia se sfârșește și toata lumea a fost hotărâtă la un cântar de merite, fiecare va avea o contribuție în această înclinare (a balanței), căci dacă nu ar fi fost acțiunile sale, atunci înclinarea ar fi fost deficitară.

Astfel, vedeți ca Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, nu contesta cuvintele înțelepților noștri – că toți din Israel sunt răspunzători unii pentru alții. Mai degrabă, Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, vorbeste despre corectarea întregii lumi la momentul sfârșitului corectarii, în timp ce înțelepții noștri vorbesc despre prezent, când numai Israel și-a asumat Torah.

22.

Și iată ce citează Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, din scrieri: “Un păcătos a distrus mult bine”. Asta pentru că deja a fost explicat (Item 20) ca impresia ce o are un om atunci când se angajează în Mițvot între om și Dumnezeu este exact aceeași ca și impresia pe care o are atunci când se angajează în Mițvot între om și om. Este obligat să efectueze toate Mițvot Lișma (in numele Lui), fără nicio speranță de iubire de sine, ceea ce înseamnă că la el nu se întoarce nicio glorie sau speranță prin stradania sa, sub formă de recompensă sau de onoare, etc. Aici, în acest punct exaltat, iubirea pentru Creator și iubirea pentru prietenul său se unesc și devin una (a se vedea Item 15).

Astfel, el are ca efect o anumită măsură a înaintării pe scara iubirii pentru alții în toți oamenii din lume, în general. Asta pentru că acel grad, pe care individul acela l-a provocat prin acțiunile sale – fie mari sau mici – în cele din urmă se alătură viitorului, în trecerea lumii la un cântar al meritelor, căci partea sa a fost adaugată și se adaugă la trecere (după cum stă scris în Itemul 20, în alegoria despre semințele de susan).

Iar cel care săvârșește un păcat, ceea ce înseamnă ca nu poate să își depășească și să își cucerească necurata sa iubire de sine și, ca urmare, fură sau face ceva de acest fel, se osândește pe sine și întreaga lume, la cântarul păcatului. Asta deoarece, prin dezvăluirea necurăției iubirii de sine, este întărită natura umilă a Creației. Astfel, el scade o anumită cantitate din hotărârea în favoarea cântarului final al meritelor. Este la fel cu o persoană care ia de pe cântar acea sămânță de susan pe care prietenul său a pus-o acolo.

Astfel, în acea măsură, el ridică puțin cântarul păcatului. Se dovedește ca el trage lumea înapoi, căci s-a spus: “Un păcătos a distrus mult bine”. Pentru că nu și-a putut depăși pofta maruntă, el a împins înapoi spiritualitatea întregii lumi.

23.

Cu aceste cuvinte, înțelegem în mod clar ce am spus mai sus (Item 5), despre Torah ca fiind dată anume neamului Israel, căci este sigur și fără echivoc faptul ca scopul Creației se află pe umerii întregii omeniri – negri, albi sau galbeni, fără nicio diferență esențială.

Dar din cauza coborârii naturii omenești la gradul cel mai de jos, care este iubirea de sine, ce domnește neînfrânată peste toată omenirea, nu a fost chip să se negocieze cu ea și să fie convinsă să fie de acord să ia asupra sa – măcar și ca pe o promisiune în van – sarcina de a ieși din lumea ei îngustă, către spațiile vaste ale iubirii pentru ceilalți. Excepția a fost neamul Israel, pentru că ei au fost înrobiți în împărăția sălbatică a Egiptului vreme de o sută de ani, în chinuri groaznice.

Înțelepții noștri au spus: “Așa cum sarea îndulcește carnea, la fel și suferința șlefuiește păcatele omului”. Asta înseamnă ca ea aduce mare purificare trupului. În plus, purificarea Sfinților lor Părinți i-a ajutat (a se vedea Item 16), iar asta e cel mai important, după cum stau mărturie unele versete din Torah.

Datorită acestor două lucruri, ei au fost calificați pentru asta. Și de aceea textul se refera la ei la singular, căci stă scris: “și acolo, Israel a poposit înaintea muntelui”, interpretat de înțelepții noștri ca “un singur om, o singură inimă”.

Asta pentru că fiecare persoană din popor s-a detașat complet de iubirea de sine și n-a vrut decât să faca bine prietenului său, după cum am arătat mai sus (Item 16) cu privire la înțelesul Mițva “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”. Se dovedește că toți membrii poporului s-au alăturat și au devenit o singură inimă și un singur om, căci numai atunci au fost demni să primească Torah.

24.

Astfel, datorită necesității de mai sus, Torah a fost dată anume poporului Israel, numai descendenților lui Abraham, Isac și Iacob, căci era de neconceput ca vreun străin să ia parte la ea. Din această cauză, poporul Israel a fost construit ca un fel de portal, prin care scânteile purității aveau să strălucească peste întreaga rasă omenească, în toata lumea.

Și aceste scântei se înmulțesc zilnic – ca cineva care dă vistiernicului – până când sunt destule, adică, până când se dezvoltă într-o asemenea măsură, încât pot să înțeleagă plăcerea și liniștea care se găsesc în nucleul iubirii pentru alții. Căci atunci, vor ști cum să încline balanța către ce e drept și se vor pune sub povara Sa, iar cântarul păcatului va fi eradicat din lume.

25.

Acum mai rămâne să completăm ceea ce am spus mai sus (Item 16) despre motivul pentru care Torah nu a fost dată părinților noștri, pentru că MițvaMițvot – ca să o clarificăm și să o interpretăm – nu poate fi respectată de un singur individ, ci numai prin consimțământul unui popor întreg. “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, care este axa întregii Torah și în jurul căreia se învârt toate.

Și de asta a durat, până când au ieșit din Egipt, când au devenit vrednici să o respecte. Și atunci, au fost mai întâi întrebați dacă fiecare din neam este de acord să ia asupra sa acea Mițva. Și odată ce au fost de acord, li s-a dat Torah. Însă tot mai rămâne să clarificăm unde anume, în Torah, găsim că s-a pus această întrebare copiilor lui Israel și că ei au fost de acord cu toții, înainte să primească Torah.

26.

Rețineți că aceste lucruri sunt clare, pentru orice persoană cultivată, din invitația pe care Creatorul a trimis-o lui Israel prin Moise, înainte de primirea Torei. Este așa cum e scris (Exod, 19:5): “’Așadar, dacă vei da ascultare într-adevăr vocii Mele și vei ține făgăduiala cu Mine, atunci vei fi întocmai comoara Mea dintre toate popoarele; căci tot pământul este al Meu, iar voi veți fi pentru Mine o împărăție de preoți și un popor sfânt. Acestea sunt cuvintele ce le vei spune copiilor lui Israel’. Și Moise a venit și i-a chemat pe bătrânii poporului și a spus înaintea lor toate aceste cuvinte pe care i le-a poruncit Domnul. Și toți oamenii au răspuns împreună și au spus: ‘Tot ce a vorbit Domnul, aceea vom face’. Iar Moise a spus Domnului cuvintele oamenilor”.

Cuvintele acestea nu par să se potrivească cu rolul pe care îl au, deoarece bunul simț spune că, dacă cineva îi oferă prietenului său ceva de muncă și vrea ca acesta să fie de acord, va trebui să îi dea un exemplu despre natura acelei munci și despre recompensă. Numai atunci poate primitorul să o analizeze și să vadă dacă să refuze sau să accepte.

Dar aici, în aceste două versete, se pare ca nu găsim nici vreun exemplu cu privire la lucrare, nici recompensa pentru aceasta, pentru că El spune: “Dacă vei da cu adevarat ascultare vocii Mele și vei ține făgăduiala cu Mine”, fără să interpreteze vocea sau făgăduiala, sau pentru ce ar fi valabile acestea. Și apoi spune: “Atunci vei fi întocmai comoara Mea dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu”.

Nu este clar dacă El ne poruncește să muncim ca să fim o comoară  dintre toate popoarele, sau dacă asta e o promisiune de beneficiu pentru noi.

De asemenea, trebuie să înțelegem legătura cu cuvintele “caci tot pământul e al Meu”. Toți trei traducătorii – Unkalus, Ionatan Ben Uziel și Ierușalmi – și toți interpreții – Rași, Rambam etc. – încearcă să corecteze sensul literal al acestei scrieri. Chiar și Ezra spune, în numele lui Rabi Marinos, ca acel “căci” înseamnă “deși”, și interpretează: “și atunci vei fi întocmai comoara mea dintre toate popoarele, deși tot pământul este al Meu”. Însuși Ezra tinde să fie de acord cu asta, dar această interpretare nu coincide a înțelepților noștri, care au spus despre “căci” că are patru sensuri: “sau”, “ca nu cumva”, “dar” și “ca”.

Și chiar mai adaugă și o a cincea interpretare, “deși”. Iar apoi scrierea se încheie: “iar voi veți fi pentru Mine o împărăție de preoți și un popor sfânt”. Dar nici aici nu este clar de la sine dacă este vorba de o Mițva de care trebuie să ne ocupăm, sau dacă este promisiunea unui beneficiu. De asemenea, cuvintele “o împărăție de preoți” nu se repetă și nu sunt explicate niciunde în Biblie.

Lucrul important aici este să determinăm diferența dintre “o împărăție de preoți” și “un popor sfânt”. căci după înțelesul obișnuit al preoției, preotul este o persoană cu sfințenie și astfel, este evident că o împărăție în care toți sunt preoți trebuie să fie un popor sfânt, iar atunci cuvintele “un popor sfânt” par redundante.

27.

Însă prin tot ce am explicat de la începutul eseului și până acum, aflăm adevăratele sensuri ale cuvintelor în functie de cum ar trebui să fie rolurile acestora – să semene cu o negociere de ofertă și consimțământ. Asta înseamnă că, prin aceste cuvinte, El le ofera cu adevărat toată forma și conținutul lucrării în Torah și în Mițvot, precum și pretioasa sa recompensă.

Lucrarea în Torah și Mițvot este exprimată în cuvintele, “iar voi veți fi pentru Mine o împărăție de preoți”. O împărăție de preoți înseamnă că voi toți, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân, veți fii ca niște preoți. La fel cum preoții nu au pământ și nu au posesiuni materiale, deoarece Creatorul este moșia lor, așa va fi organizat întregul popor, astfel încât tot pământul și tot ce este în el va fi dedicat numai Creatorului. Și nicio persoană nu va avea nicio altă implicare în aceasta, decât să respecte Mițvot Creatorului și să satisfacă nevoile semenului său. Așadar, nu-i va lipsi nimic din ce dorește, astfel încât nicio persoană nu va trebui să aibă nicio grijă cu privire la sine.

În acest fel, chiar și treburile lumești, cum ar fi culesul, semănatul etc., sunt considerate a fi exact la fel ca lucrarea de sacrificii pe care o făceau preoții în Templu. Care e diferența, între a respecta Mițva de a aduce sacrificii Creatorului, care este o Mițva pozitivă, și a respecta Mițva pozitivă “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”? Se dovedește că cel care își culege câmpul pentru a hrăni pe semenul său este la fel cu cel care aduce sacrificii pentru Creator. Mai mult, se pare ca Mițva “Iubeste-ți prietenul ca pe tine însuți” este mai important decât cel ce aduce sacrificiul, după cum am arătat mai sus (Itemii 14, 15).

Cu adevarat, asta încă nu e totul, pentru că întreaga Torah și Mițvot au fost date cu singurul scop de a curăți Israel – care este curătirea trupului (a se vedea Item 12), după care i se va acorda adevărata recompensă, care este Dvekut cu El – scopul Creației (Item 15). Iar acea recompensă este exprimată în cuvintele “un popor sfânt”. Prin Dvekut cu El, am devenit sfințiți, după cum stă scris: “Vei fi sfânt, căci Eu, Domnul Creatorul tau sunt sfânt.”.

Și vedeți că prin cuvintele “o împărăție de preoți” se exprimă forma completă a lucrării pe axa lui “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, adică o împărăție care e numai de preoți, a căror posesiune e Creatorul, iar ei nu au nimic al lor, dintre toate posesiunile lumești. Iar noi trebuie să recunoaștem că aceasta este singura definiție prin care putem înțelege cuvintele “o împărăție de preoți”. Căci ele nu pot fi interpretate cu privire la sacrificiile de pe altar, căci asta nu s-ar fi putut spune despre întregul popor – căci cine ar fi făcut sacrificiile?

De asemenea, cu privire la primirea darurilor preoției, cine ar fi datătorii? Și de asemenea, pentru a interpreta sfințenia preoților, s-a spus deja, “un popor sfânt”. Ca urmare, asta trebuie să însemne cu siguranță numai, că moșia lor este Creatorul, că nu au nicio posesiune materială pentru ei înșiși – adică, măsura deplină a cuvintelor “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, care cuprinde toată Torah, în întregime. Iar cuvintele “un popor sfânt” exprimă forma deplină a recompensei, care este Dvekut.

28.

Acum înțelegem pe deplin cuvintele de mai înainte , căci el spune, “Așadar, dacă vei da într-adevar ascultare vocii Mele și vei ține făgăduiala cu Mine”, adică, dacă vei face o făgăduială pentru ceea ce îți spun Eu aici, atunci vei fi întocmai comoara mea dintre toate popoarele. Asta înseamnă ca tu vei fi comoara Mea, iar scânteile de purificare și de curățire a trupului vor trece prin tine, la toți oamenii și la toate popoarele lumii, căci popoarele lumii încă nu sunt pregătite pentru asta. Și în orice caz, am nevoie de un popor cu care să încep acum, ca să fie ca un remediu pentru toate popoarele. Astfel că El încheie: “căci tot pământul este al Meu”, adică, toate popoarele pământului îmi aparțin Mie, la fel cum îmi aparții și tu, și sunt destinate să-Mi fie credincioase (Item 20). Dar acum, cât încă sunt incapabile să efectueze această sarcină, am nevoie de un popor plin de virtute. Și dacă ești de acord să fii remediul pentru toate popoarele, îți poruncesc să fii pentru Mine “o împărăție de preoți”, care înseamnă iubirea pentru alții în forma sa finală, a lui “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, care este axa întregii Torah și a Mițvot. Iar “un popor sfânt” este recompensa, în forma sa finală, de Dvekut cu El, care include toate recompensele imaginabile.

Iată ce spun înțelepții noștri pentru clarificarea încheierii care spune: “Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel”. Ei au făcut precizarea: “Acestea sunt cuvintele”, nici mai mult, nici mai puțin. Asta este uluitor: Cum poți să spui că Moise ar adăuga sau ar scoate din cuvintele Creatorului, până într-atat, încât Creatorul a trebuit să îl avertizeze despre asta? Și nu mai găsim pe nimeni ca el în toata Torah. Dimpotrivă, Torah spune despre el: “căci el e cel de nădejde în toata casa mea” (Numeri 12:7).

29.

Acum putem să înțelegem pe deplin că, în ceea ce privește forma lucrării în ultima ei modalitate, după cum este explicată în cuvintele “o împărăție de preoți”, care este definiția finală a preceptului “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, era cu adevarat de înțeles ca Moise să se înfrâneze și să se abțină de la a dezvălui întreaga prezentare a lucrării dintr-o dată, ca nu cumva Israel să refuze să se detașeze de toate posesiunile materiale și să dea toată averea și toate bunurile sale Creatorului, după cum i se indică prin cuvintele “o împărăție de preoți”.

Este asemănător cu ceea ce a scris Rambam, că femeilor și copiilor mici nu trebuie să li se spună despre chestiunea lucrării curate, care trebuie să fie (făcută) pentru a nu fi recompensați – și să se aștepte până când vor crește, până vor deveni înțelepți și vor avea curaj să o execute. Ca urmare, Creatorul i-a dat avertismentul de mai sus: “nu mai puțin”, dar i-a expus natura adevărata a lucrării, în toata splendoarea sa sublimă, exprimată prin cuvintele “o împărăție de preoți”.

Iar cu privire la recompensa care e definită prin cuvintele “un popor sfânt”, era posibil ca Moise să se gândească să interpreteze și să elaboreze în continuare cu privire la frumusețea și la subtilitatea sublimă care vine prin Dvekut cu El, pentru a îi convinge să accepte această extremă, să se detașeze complet de orice posesiuni lumești, așa cum fac preoții. Ca urmare, a fost avertizat: “nu mai mult”, ci fii vag și nu explica întreaga recompensă inclusă în cuvintele “un popor sfânt”.

Motivul pentru asta este că, dacă le-ar fi spus despre minunatele lucruri care sunt esența recompensei, atunci ei, neapărat ar folosi și și-ar asuma lucrarea sa pentru a obține acea minunată recompensă pentru ei înșiși. Asta ar fi considerată ca lucrare pentru ei înșiși, pentru iubirea de sine. La rândul său, acest lucru ar falsifica întregul scop (Item 13).

Astfel, vedem că, în privinta formei lucrării exprimată în cuvintele “o împărăție de preoți”, i s-a spus: “nu mai puțin”. Iar în ceea ce privește măsura neclară a recompensei, exprimată în cuvintele ”un popor sfânt”, i s-a spus: “nu mai mult”.

* * * *

 

 

Previous articleMatan Tora (Dăruirea Torei)
Next articleEsența și scopul Religiei
Mirela S.
Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala. "Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”. … Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."