Uniti vom Reusi

0
819

Calatoria Valului Solitar

Dragi cititori, de buna voie, dati-va mainile si uniti-va intr-o calatorie foarte importanta – Calatoria Valului Solitar.  

Valul Solitar – Mentinerea Unitatii

Valul Solitar, cunoscut azi ca se poate manifesta atat in lumina cat si in apa, a fost descoperit de John Scott Russell in 1834 pe Canalul Union din Scotia. A observat o agitatie violenta de apa dupa ce o barca de canal trasa de un cal s-a oprit brusc. O acumulare de apa s-a desprins si a mers mai departe intr-o formatie uniforma rotunda, mergand constan cu 8 sau 9 mph mentinandu-si forma. Russell a urmarit calare cateva mile pana cand formatiunea a scazut in marime si s-a pierdut in meandrele canalului.

Acest fenomen a surprins oamenii de stiinta, aparent sfidand legile valurilor ale lui Isaac Newton. Un val este in mod normal incet, si se aplatizeaza rapid sau se varsa. Cum a putut o cantitate asa mare sa isi pastreze marimea si forma in loc sa se sparga imediat?! Cu atat mai mult, doua valuri solitare trec unul pe langa celalalt lasandu-se intacte. De ce doua valuri egale nu s-au lovit reciproc, sau cel mare nu l-a inghitit pe cel mai mic? Raspunsul fascinant este ca cele doua efecte care ar dezbina individual cantitatea de apa, se echilibreaza intr-un val solitar.

Nici o parte nu o sileste pe cealalta, Totusi Intregul Avanseaza cu o Stabilitate Completa

Cu 12 ani inainte de descoperirea lui Russell, Jean Baptiste Joseph Fourier a descoperit ca, chiar daca un val nu este o unda pur sinusoidala, aceasta poate fi produsa totusi matematic, prin adaugarea de valuri sinusoidale de frecvente diferite (cat de rapid urca si coboara) si inaltimi diferite. Fizic, viteza cu care aceste valuri sinusoidale calatoresc in apa arata “dispersia”, adica, depind de frecventa. Dar vitezele arata de asemenea “nelinearitatea”, adica, depind de inaltime. Daca unda sinusoidala produce exact inaltimea necesara pentru frecventele celorlalte, atunci se unifica intr-un val solitar. Nici o parte nu o sileste pe cealalta, insa intregul avanseaza la o mare viteza cu o stabilitate completa, chiar si intr-un complex tot mai mare de valuri solitare suplimentare.

 

Perceptii Contradictorii ale Realitatii

Inceputul secolului 20 a adus si mai multe erezii Newtoniene, Teoria Relativitatii (ca universul se bucleaza in jurul sau in loc de a merge la infinit), si Mecanica Cuantica (ca exista o limita la cat de mici pot deveni lucrurile). Aceste idei sunt chiar erezii una pentru cealalta! Einstein a fost primul care a realizat ca aceste doua perceptii care contrazic din plin realitatea nu pot exista in aceeasi lume. David Hilbert, faimos in matematica precum Einstein in fizica, a descoperit ca nici una nu se afla in lumea noastra, dar mai degraba o determina!

Paradoxurile Infinitului

Lucrarea lui Hilbert din 1925, “Despre Infinit”, se lupta cu o alta greseala fundamentala a lui Newton: matematica lui. Calculele sunt foarte utile, dar nu pentru a rezolva paradoxurile infinitului. Spre exemplu, luati un cerc mare si unul mai mic, cu acelasi centru. Trasand raze de la centru, se observa ca fiecare punct de pe cercul mare are un corespondent pe cercul cel mic. Dar daca nu exista spatii intre punctele de pe cercul ce mare, cum poate acel cerc sa fie mai mare? Ganditi-va la asta.

Karl Weierstrass a demonstrat asta in lucrarea sa “Marea Criza” din 1872 care ameninta sa sumbineze intreaga matematica. Hilbert a pus intrebarea despre cum natura elimina aceste paradoxuri. Sugestia sa – relativa si cuantica – a setat limite finite despre cat de mare si cat de mic, asemanator marimii totale si marimii unui pixel ale unui monitor universal.

In urmatorul sfert de secol, Teoria Big Bang a intelegerii nasterii universului, si Teoria Informatiei a lui Claude Shannon, intra in peisaj. Prima arata ca universul nu este determinat nici pe departe de relativitate si cuantica, dar realitatea fizica este creata prin intrepatrunderea acestora la inceputul timpurilor. Adica, se izbesc una de cealalta pe masura ce spatiul se bucleaza mai mic decat marimea unei cuante.

A doua implica o “retea” cuantica (o conexiune stransa de similitudine a formei potentialului in ciuda separatiei fizice ) si “reductie” ( lumina unei singure realitati a reiesit din toate cele potentiale ale retelei vasului cuantic), joaca rolul de sursa a informatiei. Asta, cat pe de alta parte, relativitatea functioneaza ca o chiuveta, inghitind aceasta informatie intr-o forma actualizata numita “curbura spatio-temporala”.

Raspunsuri din High Antiquity  – Natura Daruieste si Primeste

In cartea lui, Salveaza-te Singur, Michael Laitman scrie ca Natura era deja recunoscuta in vechea antichitate, ca reduce la sursa si afunda actiunile. Translatand la nivelul constiintei, reprezinta producerea esentei placerii si absorbtia ei in forma – daruind si primind, clar si la obiect. Acest principiu de baza ne poarta de la subatomic mai jos la molecular, de la planetar mai sus la cosmic. Cel mai bogat este aici la mijloc – viata din comunitatea noastra omeneasca, si interactiunile sale ecologice. Dar se sfarseste aici?

In termeni generali, istoria naturala reprezinta un amalgam de informatie complexa pentru a o dezvolta in mod alternativ in sisteme mai mari – complicate, forme interconectate “unificate in diversitate”, si care sustin fiecare nivel. In cartea sa, Fizica Nemuririi, Frak Tippler observa ca acest proces pare sa duca la un “Punct Omega” – numiti-l evolutia finala, constiinta infinita unificata, sau comuniunea cu Creatorul. Dezavantajul este ca un sistem mort care blocheaza calea isi semneaza propria condamnare la moarte, cel putin la nivelul componentelor care pot reconstrui, dar totusi dureros, de a o lua de la capat.

Viabilitatea componentei a fost un subiect fara rost pana cand oamenii au descoperit ca isi pot manipula mediul de viata. Pot redirectiona informatia in forme care sa optimizeze propriul beneficiu cu pretul interesului general – cresterea armonioasa a intregului.

Prezentul – Potentialul Unitatii

Aceasta ne aduce in prezent, un moment de mare pericol si potential. Pericolul este ca o data cu cresterea globalizarii, interdependenta omeneasca inseamna ca nu mai poate tolera o placere strict individuala, nu mai mult decat un corp fizic care poate tolera cancerul. Acest sistem nu doar ca se va “prabusi”. Noi “componentele” vom fi dureros de refacut daca nu vom fi chiar distruse de tot, pentru a deschide calea pentru un nou drum catre o viabilitate complexa. Daca natura trebuie sa urmeze acest curs, nu va fi o imagine foarte placuta pentru noi.

Dar aceasta nu trebuie sa se intample daca am reusi sa ne convingem de buna voie sa facem drumul valului solitar – nu doar catre supravietuire, dar catre bunatatea infinita. Cititorule, putem face asta!

Previous articleCe s-a intamplat?
Next articleAsteptand ca Lumea sa se Schimbe
Mirela S.
Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala. "Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”. … Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."