Articolul zilei – 12 august 2013

0
576

 

Întrebare: Ce împiedică pe cineva să se anuleze față de mediul său, și, cum poate el să prevină asta?

Ravul: El poate să facă asta numai prin intermediul mediului său. Un mediu mai mare și mai puternic cu diferite valori, aceasta este soluția. Avem acum în fața noastră un pericol: ieșim la exterior să realizăm educația integrală, cooperăm cu diverse medii de afaceri, ținem conferințe, cooperăm cu auditoriul extern, cu publicul larg, și încercăm să avem succes. Dar, ne acordăm noi la idealurile lor în timp ce facem asta? Sau, le dăm noi din idealurile noastre pe cel principal, unitatea?

Forța unității este ceea ce vrem noi să obținem. Acum, problema este de ce anume avem nevoie ca să obținem forța unității. Aici este problema, iar noi vom corecta lumea când vom rezolva această problemă. Ei vor să obțină puterea unității ca să fie siguri că ”burta” lor se simte bine. Prin ”burtă” înțeleg vasele (Kelim-urile) de primire, iar subiectul primirii nu contează.

Cât despre noi, noi vrem să obținem forța unității ca mijloc de atragere a lor, împreună cu noi, către Creator. Una însă nu stă împotriva celeilalte; ei gândesc în felul în care pot ei să gândească: ”îmi doresc să obțin forța unității pentru arăta celorlalți cât sunt de deștept, de mare, de plin de succes, în afacerea mea, am să arăt concurenței cum izbutesc și, poate că ei mă vor invidia, asta este foarte bine, fiindcă ei nu se vor putea menține nici pe calea asta și nici pe o altă cale”.

Cât despre noi, noi trebuie să luăm aceste dorințe ale lor, să revelăm unitatea și să o înălțăm făcând-o sacră. Acesta este locul muncii noastre. Munca lor este pe tărâmul ateu, în timp ce a noastră este pe tărâm religios. De fapt nu este în domeniul religios ci are scop religios.

Noi avem nevoie să atragem toate dorințele care nu se pot diferenția de dorința de succes, de câștig, de folosire a aproapelui, ca de exemplu: vom câștiga mai multă forță de unitate în grupul nostru de zece, și apoi se va întâmpla în toate celelalte grupuri de câte zece. Acesta este tot un ideal ateu, în timp ce, dacă te angajezi în această competiție pentru a-i aduce mulțumire Creatorului, ești deja în religiosul ”Lo Lișma” (Nu în numele Lui). Și dacă ajuți un alt grup în așa fel încât ei să aibă mai mult succes decât tine, atunci ești în ”Lișma” (În numele Lui). În acest fel are loc avansarea.

Întrebare: Vorbeai despre rolul tău în schimbarea obținerilor noastre materiale în unele spirituale…

Ravul: Nu, eu nu le schimb în nimic, vă reamintesc acest lucru și urmăresc ca să se întâmple. Probabil că nu m-am făcut înțeles, eu nu voi face munca în locul vostru.

Întrebare: Atunci care este rolul nostru în schimbarea asta din material în spiritual?

Ravul: Voi trebuie să izbutiți în tot cea ce faceți în mod curent. Toate celelalte vi se vor întâmpla. Nu vă îngrijorați. La început aveți nevoie de ceva de corectat, și apoi îl veți corecta. Va trebui să simțiți că sunteți scufundați în mândrie, că sunteți în vârful succesului, etc., și atunci veți corecta asta. Până atunci eu nu văd că ați izbutit destul.

Previous articleArticolul zilei – 11 august 2013
Next articleArticolul zilei – 13 august 2013
Mirela S.
Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala. "Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”. … Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."