Să facem și să auzim

0
422

Întrebare: Înțelepții spun „Să facem și să auzim!” Ce trebuie să facem?

Răspuns: Trebuie să dorim să facem tot ce putem. Nu știm ce fel de capacități avem, dar o să încercăm să facem. De fapt nu ni se cere să facem ceva peste posibilitățile noastre.

Acest „voi face”care se așteaptă de la noi este cu adevărat cel mai serios și dificil act pe care suntem în stare să îl facem. Cu toate că, în realitate, nu suntem capabili să facem aproape nimic. Totuși, aceste eforturi sunt suficiente pentru a atrage asupra noastră Lumina ascunsă în sistem,  în noi. Dacă facem tot posibilul pentru acest sistem ca un copil care dorește să devină adult, atunci este suficient să trezim forța care rezidă din sistemul corectat, forță numită „Lumină”. Că rezultat, va acționa asupra noastră și ne va aduce mai aproape de starea de sistem corectat.

Această este o formă primară de dezvoltare care există în lumea noastră, peste tot. Dacă o persoană aspiră către ceva, atrage înspre el starea spre care tânjește. Acționează asupra persoanei și dintr-o dată înțelege și simte mai mult.

Este scris” Nu există nimeni mai înțelept decât cel care are experiență”, deoarece înțelepciunea vine din experiență. Dar ce este atât de special la experiență? Persoană a încercat „să facă” ceva.