Omul va schimba întreaga lume

0
870

După mii de ani de dezvoltare în ego am ajuns la saturație și acum, natura noastră egoistă a cedat. Suntem față în față cu natura. Și această natură comună care ne înconjoară, în care existăm ca într-o sferă, apare înaintea noastră ca o sferă în forma sa globală și integrală, când toate elementele sunt unite între ele.

Noi nu suntem. Se pare că, pentru moment, noi suntem într-o stare de contradicție, un conflict, o stare de criză enormă cu natura integrală.

Omul dezvăluie că este opus naturii, opus forțelor care ne ating. În esență, este motivul crizelor și problemelor noastre. Dorința egoistă a omului a crescut și l-a forțat să caute împlinire.

Acum, la finalul dezvoltării noastre egoiste, proces în care toți oamenii au făcut ceea ce și-au dorit să facă, acum când suntem față în față cu natura comună, izolați unul de celălalt, trebuie să ne corectăm, să schimbăm natura noastră egoistă – să devenim globali și integrați, să schimbăm modul în care lumea noastră ne apare acum.

Natura pare că și-a închis porțile în fața noastră, demonstrându-și integralitatea sa. Trebuie să ne schimbăm noi înșine.

Există numeroase studii care confirmă faptul că, întreaga dezvoltare viitoare va trece prin schimbări interne ale omului. Trebuie să ne schimbăm pentru a începe să interacționăm între noi, în conformitate cu natura comună. Și apoi, în măsura realizării armoniei cu natura, vom simți că lumea se aranjează.

Primul lucru va fi să ne ocupăm de problemele ecologice, pentru că încălzirea globală și toate problemele climei nu sunt decât forme exterioare ale crizei ecologice. Dacă noi ne schimbăm, nu va mai exista criză în nici o sferă.

Trebuie să realizăm unitatea și asta ne va ajuta să rezolvăm problemele.

Nu înțelegem cum o persoană, care face parte din sistemul comun, mecanismul rotund al lumii rotunde, influențează întreaga lume. Vom continua să ne dezvoltăm personal și individual, în timp ce rămânem conectați cu ceilalți. Dacă mă voi schimba și voi deveni integral, generos, voi înceta să filtrez realitatea prin sita egoului meu.

Ne vom simți mai fericiți și mai siguri în măsura conexiunii noastre, toate domeniile noastre de acțiune vor prospera: sistemul de educație, sistemul de sănătate, salariile noastre – totul. Vom garanta unii pentru ceilalți ca celulele într-un corp și interconexiunea noastră se va dezvălui tot mai mult, în fiecare zi care trece.

Atunci când omul se va schimba, va schimba întreaga sa lume. Este singura soluție.