Bunătate sau Strictețe

0
792

Foarte des psihologii sunt  întrebati, “Ce este mai eficient pentru dezvoltarea personalității unui copil: să crești într-o atmosferă fără îngrădiri sau să fii educat într-un mediu autoritar și strict?” Atunci când un faimos psihiatru de copii, Rudolf Dreikurs era  întrebat acest lucru, obișnuia să răspundă, “La fel de bine mă puteți  întreba ce este mai bine: să fiu spânzurat sau împușcat?”


Unii dintre noi sunt prea buni, unii sunt prea stricți. Unii se poartă cu un copil cu bunătate și strictețe, dar nu fac asta în mod consecvent. Câteodată suntem prea îngăduitori cu copiii noștri și le permitem să fie nerecunoscători și să nu fie rezonabili, sau câteodată devenim prea stricți, reprimându-le sentimentele prin superioritatea noastră. Folosind astfel de metode este imposibil să obținem rezultatele dorite. În această situație nu poate fi un singur mod de comportament. Iubirea și diferite restricții trebuie să fie echilibrate, adică să fie corect corelate una cu alta, și ar trebui orientate către dezvoltarea corectă a unui copil, pentru binele lui. Știm că mulți adulți care nu pot face față problemele lor, au fost răsfățați în copilărie. Pare să fie foarte ușor să fii și strict și bun în acelasi timp, dar în realitate este foarte dificil. Principalul obstacol în realizarea acestui lucru este egoismul uman. Iubirea pentru copii este și ea o dorință egoistă. O persoană își iubește propria continuitate în copiii săi, ceea ce el nu a putut realiza.

De ce sunt părinții indulgenți și își răsfață copiii? Putem menționa câteva motive:

  1. Părinții sunt prea indulgenți cu copiii lor, pentru a-i proteja de experiențe neplăcute. Ei consideră că astfel pot impiedica temerile și senzațiile că el nu este iubit. Părinții știu că ceea ce fac poate fi plăcut pentru copil pe moment, totuși nu înțeleg că asta poate cauza neplăceri în viitor.
  2. Unii părinți nu suportă starea de frustrare și suferă dacă copilul lor nu primește ce vrea. Din acest motiv ei cedează în fața copilului. De fapt, acești părinți sunt indulgenți cu ei înșiși.
  3. Ceilalți vor să fie considerați “cei mai buni părinți “ din lume. Vor ca, copilul lor să îi iubească și să fie dependent de ei. Când cedează în fața unui copil care plânge, motivul pentru asta nu este pentru că poate fi dureros pentru ei să îl vadă plângând, ci pentru că, copilul să nu îi considere răi și să nu îi mai iubească.
  4. Mulți părinți își răsfață copiii pentru că nu vor ca acestora să le lipsească ceea ce lor le-a lipsit în copilărie. Unii oameni dau prea multă atenție statutului lor, care se referă la posesiunea de obiecte materiale. Se simt inferiori atunci când cred că, copilul lor duce lipsă de ceva, în comparație cu alți copii. Pentru astfel de părinți este extrem de important să demonstreze ca sunt unii dintre cei mai buni și cei mai bogați părinți.

Se dovedește că un copil devine răsfațăt și alintat ca rezultat al acțiunilor părinților, când aceștia permit dorințelor lor hipertrofice, de a se simti bine și iubiti.

Iubirea pentru un copil trebuie să îl formeze în mod corect, dar să nu îi dea tot ce vrea pe moment.

“A iubi un copil” înseamnă a-ți divide comportamentul între iubire și strictețe, să opui un lucru celuilalt în mod corect, de dragul celui pentru care faci toate astea. Din acest motiv obiceiurile noastre egoiste ar trebui controlate în permanență. Ar trebui să le înțelegem și să nu le permitem să ne controleze comportamentul, reacțiile, și să impiedice relațiile corecte cu un copil.

În acest caz creșterea unui copil va fi o plăcere și o bucurie adevărată pentru noi!